Povestea marinarului naufragiat pe o plajă germană care a devenit o atracţie turistică locală

naufragiat
Profimedia

Un marinar vârstnic, care a naufragiat cu o ambarcaţiune deteriorată pe o plajă din insula germană Norderney, în Marea Nordului, a devenit o atracţie turistică locală, informează DPA.

Bărbatul, de naţionalitate germană, a continuat să locuiască la bordul ambarcaţiunii după ce a eşuat luni şi a început să le spună vizitatorilor poveşti despre viaţa sa petrecută pe mare. Nu este clar din care regiune a Germaniei a venit bărbatul, care are în jur de 70 de ani.

''Nu se întâmplă în fiecare zi ca un velier să eşueze aici'', a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al autorităţilor de pe insulă. El a precizat că nu există încă un plan clar în ceea ce priveşte salvarea ambarcaţiunii, care s-ar putea să nu mai poată naviga.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Poliţiei germane, ambarcaţiunea are un motor defect, o ancoră nefuncţională şi o cârmă avariată.

Cu toate acestea, autorităţile insulei şi Poliţia consideră că bărbatul şi ambarcaţiunea sa nu pot rămâne permanent pe plajă: ''Este anotimpul furtunilor şi dacă se va produce o maree puternică, vasul ar putea fi luat de valuri şi ar putea deteriora protecţia de coastă'', a spus purtătorul de cuvânt al autorităţilor insulei.

Pentru a putea părăsi plaja, vasul ar trebui reparat sau remorcat. Există discuţii în desfăşurare care iau în calcul şi modalitatea de finanţare a costurilor operaţiunii.

Marinarul s-a dovedit însă încăpăţânat şi a refuzat până acum să accepte orice formă de ajutor din partea autorităţile insulei.

''Dorinţa de cooperare este limitată'', a spus un oficial din Norderney. 

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Un nou gigant american face disponibilizări în masă. Mii de angajați vor fi concediați pe fondul incertitudinilor economice
Un nou gigant american face disponibilizări în masă. Mii de angajați vor fi concediați pe fondul incertitudinilor economice

Procter & Gamble va concedia 7.000 de angajaţi în următorii doi ani, în contextul unui mediu de consum tot mai incert, agravat de tarifele impuse de SUA care au afectat numeroase companii din sectorul bunurilor de consum, transmite Reuters.

Interpol: 20 de persoane din 12 țări au fost arestate pentru pedofilie. Printre suspecți se află un profesor
Interpol: 20 de persoane din 12 țări au fost arestate pentru pedofilie. Printre suspecți se află un profesor

Organizaţia internaţională de cooperare poliţienească Interpol a anunţat vineri că a arestat 20 de persoane în 12 ţări, ca parte a unei represiuni majore care vizează pornografia infantilă, informează AFP.

5 morți și peste 20 de răniţi în
5 morți și peste 20 de răniţi în "cel mai puternic atac de la începutul războiului" efectuat de Rusia asupra oraşului Harkov

Autorităţile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineaţa în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra oraşului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa.

 

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.