Povestea tinerilor ucraineni care s-au căsătorit în prima zi de război: „A fost cea mai înfricoșătoare noapte din viața mea”

Un an mai târziu, Ucraina este încă în război. Forțele ruse încă bombardează orașele, iar oameni nevinovați mor în continuare.

Yaryna Arieva a mărturisit că, luni de zile, a evitat să poarte un costum pe care l-a primit cu doar câteva zile înainte de invazia Rusiei în Ucraina, deoarece îi aducea aminte de cele mai întunecate momente din viața ei.

„Nu sunt amintiri pe care ai vrea să le ai în minte tot timpul”, a spus ea pentru CNN.

Cei doi urmau să se căsătorească în luna mai, dar după ce au aflat că Rusia le-a invadat ţara au luat decizia de a grăbi lucrurile şi de a spune „DA”, înainte de a se alătura rezistenței ucrainene. Nu a fost ziua nunții pe care şi-ar fi dorit-o, dar au vrut să fie împreună şi în vremurile grele şi poate, cine ştie, nu vor mai apuca să se bucure de ziua de mâine. În sunetul sirenelor care anunţau atacurile antiaeriene, Yaryna Arieva și Sviatoslav Fursin şi-au jurat să fie alături „la bine şi la greu” pentru tot restul vieţii.

„Îmi amintesc ceremonia religioasă și de acel sentiment de a nu ști nimic. Acel viitor imprevizibil și cu adevărat înfricoșător”, a povestit Arieva.

În aceeași zi, îmbrăcaţi în jachete de camuflaj și ţinând în mână câte o armă, s-au înscris ca voluntari la unitatea lor locală a forței de apărare teritorială, filiala de voluntari a forțelor armate ale Ucrainei, hotărâți să își apere țara. Cuplul a povestit despre „luna de miere” petrecută în oraşul asediat, luptând împotriva trupelor ruse care le-au invadat patria.

Fursin a fost trimis imediat pe front. El a spus pentru CNN că a văzut un autobuz plin de voluntari și pur și simplu s-a urcat în el, neștiind încotro se îndreaptă.

El și alți voluntari formau a doua linie de apărare la nord de Kiev, în Irpin, Hostomel și în alte zone care au devenit rapid câmpuri de luptă cheie.

„În prima noapte, nu eram deloc pregătiți. Nu aveam tranșee, nimic”, a mărturisit Fursin.

El a fost pus la conducerea unui grup de 10 persoane, majoritatea tineri. Era singurul dintre cei 11 care mai deținuse o armă automată.

„Comandantul a urmărit cum am mânuit arma și a spus: Ia acești oameni și fă adăposturi și poziții de ambuscadă și gândește-te în ce direcție vei fugi. Săpăm tranșee. Doar săpat, săpat, săpat, toată noaptea”, a povestit Fursin.

Între timp, Arieva era din nou la baza unității lor de apărare teritorială din Kiev, încercând să ajute.

„Prima noapte când l-am așteptat pe soțul meu, când a plecat la prima lui luptă, cred că a fost cea mai înfricoșătoare din viața mea, pentru că nu l-am putut suna, deoarece a trebuit să-și închidă telefonul”, a mai mărturisit Arieva.

Următoarea lună și jumătate a fost în continuare nesigură pentru ei.

Fursin a continuat să plece în misiuni. În cea mai mare parte, verifica punctele de control și forma o a doua linie de apărare, dar s-a trezit față în față cu trupele rusești de câteva ori și a fost antrenat să tragă cu rachete antitanc. „Ni s-a spus să nu vorbim despre asta”, a spus el.

Cu toate acestea, ei privesc înapoi în timp cu mândrie și drag.