Premierul Ungariei, Viktor Orban, l-a vizitat pe Vladimir Putin la Moscova, într-o „misiune de pace”

Viktor Orban, Vladimir Putin
Getty

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marţi în cursul întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul vizitei sale la Moscova, că "niciun lider european nu vrea război", în aluzie la tensiunile legate de Ucraina, relatează EFE.

"Vizita mea de astăzi este, în parte, şi o misiune de pace şi aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice", a subliniat Viktor Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează agenţia de presă RIA Novosti.

Viktor Orban, un politician considerat ultranaţionalist, căruia opoziţia din ţara sa i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova, promisese să se consulte cu aliaţii săi din Uniunea Europeană şi NATO înainte de a se deplasa în Rusia.

Contrar altor ţări din regiune, precum Polonia, România şi Bulgaria, Ungaria nu şi-a exprimat clar sprijinul pentru Ucraina în ultimele săptămâni în contextul creşterii tensiunilor la graniţele sale, unde Moscova a concentrat zeci de mii de militari şi un important număr de echipamente, provocând suspiciuni că ar putea ataca ţara vecină, notează EFE.

Citește și
Prizonieri de razboi ucraineni
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Ministrul ungar de exerne, Péter Szijjártó, a declarat recent că ţara sa nu va sprijini Kievul atât timp cât va continua să discrimineze minoritatea maghiară din Ucraina, estimată la 150.000 de persoane.

Potrivit presei, Orban încearcă să consolideze cooperarea economică a Budapestei cu Rusia înaintea alegerilor cruciale din aprilie, în care opoziţia ar putea să-l îndepărteze de la putere.

Ungaria este interesată de creşterea volumului livrărilor de gaze ruseşti, a spus premierul Viktor Orban. "Încheierea contractelor de livrare a gazelor (până în 2036) a fost foarte importantă. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, aş dori să ating obiectivul de a creşte aprovizionarea" Ungariei cu gaze, a afirmat premierul ungar la discuţiile cu preşedintele rus, potrivit Interfax.

În 2020, Gazprom a livrat Ungariei 8,637 miliarde de metri cubi de gaze, în prima jumătate a anului 2021, livrările au crescut cu 5%, până la 3,909 miliarde de metri cubi, conform agenţiei ruse de presă.

Şi preşedintele rus a subliniat rolul energiei în cooperarea dintre cele două ţări, notează RIA Novosti.

Înaintea vizitei, Kremlinul lăudase independenţa liderului ungar în ceea ce priveşte alegerea partenerilor.

Putin a subliniat marţi că premierul Viktor Orban a "făcut multe în interesele Ungariei şi ale Federaţiei Ruse", ceea ce a fost perceput drept un gest de sprijin direct din partea preşedintelui rus.

Totodată, Vladimir Putin a asigurat că Moscova va lucra "cu oricine va fi ales prim-ministru" al Ungariei în urma scrutinului din aprilie.

"Sincer vorbind, nu am de gând să plec. În aprilie, mă voi prezenta în alegeri şi le voi câştiga (...) vom colabora mulţi ani înainte", s-a declarat încrezător Viktor Orban, care a stat la câţiva metri distanţă de preşedintele rus, la o masa albă foarte lungă într-o sală din Kremlin.

De altfel, liderul rus l-a primit călduros pe Orban. "Dialogul direct, chiar cu distanţa această fizică între noi din cauza pandemiei, este mai bun decât orice convorbire telefonică", a afirmat Putin, exclamând:"Sunt bucuros să te văd"!, conform RIA Novosti.

Preşedintele rus şi premierul ungar au abordat şi probleme legate de combaterea pandemiei. În acest sens, Putin a spus ca problema transferului de tehnologie pentru producerea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 în Ungaria este în curs de rezolvare, conform agenţiei de presă citate.

Aflat la putere din 2010, Viktor Orban şi-a construit o relaţie amicală cu Vladimir Putin, în pofida numeroaselor crize între Moscova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi NATO, pe de alta, două blocuri din care Ungaria face parte, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Raport controversat despre bolile cronice ale tinerilor. istrația Trump dă vina pe junk-food, vaccinuri şi pesticide
Raport controversat despre bolile cronice ale tinerilor. istrația Trump dă vina pe junk-food, vaccinuri şi pesticide

istraţia Trump a prezentat joi un raport mult aşteptat privind bolile cronice care îi afectează pe tinerii americani, în care indică posibila responsabilitate a alimentelor ultraprocesate, a pesticidelor, informează AFP.

Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam

Ministerul Apărării din Coreea de Sud neagă că ar fi avut discuții cu SUA despre retragerea trupelor americane, după ce WSJ a relatat că Washingtonul ar analiza această posibilitate. Informația a fost dezmințită oficial vineri, transmite AFP.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.