Problema risipei alimentare ajunge în instanță. Austriac trimis la închisoare pentru „pescuitul la tomberon”

×
Codul embed a fost copiat

Un austriac a fost condamnat la închisoare după ce a luat mâncare din tomberoanele unor supermarketuri.

Omul luptă împotriva risipei alimentare și acesta este modul lui de a critica marile magazine pentru că preferă să arunce produsele care expiră, în loc să le doneze. Justiția nu a fost însă de acord cu această perspectivă.

În Austria, potrivit datelor oficiale, magazinele aruncă la gunoi aproximativ 180 de tone de alimente în fiecare zi. Un localnic din Viena, inginer de meserie, susține că este prea multă risipă și și-a făcut un obicei din a scotoci prin tomberoanele supermarketurilor.

Christian A, inginer: „Alimente care sunt comestibile încă, nu sunt complet stricate sau murdare. Le scoatem, încercăm să le distribuim altor oameni și consumăm și noi o parte din ele”.

În luna mai însă, unul dintre vecinii bărbatului, care nu este de acord cu această activitate, a anunțat poliția. Omul a fost trimis în judecată pentru furt și condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare. Decizia a iscat controverse, iar unii experți spun că nu ar fi vorba despre o infracțiune.

Citește și
risipa alimentara
Cum reduci risipa alimentară. Strategii simple și eficiente

Kurt Schmoller, șef al departamentului de Drept al Universității Salzburg: „Așa că, dacă cineva aruncă lucruri la gunoi, renunță la dreptul de proprietate asupra lor și la voința de a le deține, așa că nu se mai consideră că sunt furate”.

Se pare că, în Austria, „pescuitul la tomberon” - așa cum îl numesc localnicii, este tot mai popular. Cele mai căutate sunt legumele, fructele și produsele de panificație. În tot acest timp, Asociația Comercianților nu vrea să ită faptul că magazinele aruncă prea multă mâncare.

Rainer Will, reprezentant al Asociației Comercianților: „Doar un mic procent, de 1%, din mâncarea produsă de comercianți ajunge de fapt la gunoi. Și acestea sunt în principal produse în care producătorii au pus substanțe greșite sau apa minerală este contaminată. De aceea sfătuim cu tărie să nu fie furate aceste alimente”.

ONG-urile cer legi mai dure pentru risipa alimentară

Reprezentanții Asociației Comercianților spun că multe dintre alimentele nevândute sunt donate. Organizațiile de mediu nu considera că ar fi suficient și ar vrea o lege precum cea din Franța, unde supermarketurile nu mai au voie să arunce mâncare din 2016.

Dominik Heizmann, expert WWF: „Mâncarea noastră este produsă cu mult efort, multă energie, muncă, apă, e nevoie de mult spațiu pentru asta. Dacă această mâncare, produsă cu atâta efort, ajunge la gunoi, irosim toate resursele care au fost folosite la producerea ei”.

Convins că are dreptate, bărbatul condamnat pentru furt are de gând să conteste decizia. Și spune că nu vă renunță la obiceiul care i-a adus pedeapsa

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Cum putem lupta împotriva risipei alimentare. Dispozitivele care ne ajută să nu irosim mâncarea
Cum putem lupta împotriva risipei alimentare. Dispozitivele care ne ajută să nu irosim mâncarea

Gadget-urile de care ne putem folosi pentru a reduce risipa alimentară sunt tot mai prezente în bucătăriile românilor.

Cum reduci risipa alimentară. Strategii simple și eficiente
Cum reduci risipa alimentară. Strategii simple și eficiente

Risipim resturi de alimente în fiecare zi, atât în propria gospodărie, cât și în lanțul alimentar. Astfel, în fiecare an, la nivel global, sunt aruncate miliarde de tone de alimente.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.