Zgârie-nori incendiat de protestari furioși în Chile. Capitala, devastată de ciocniri violente

Protest Chile

Preşedintele Republicii Chile, Sebastian Pinera, a decretat vineri seara stare de urgenţă la Santiago, după o zi de ciocniri violente izbucnite în urma protestelor împotriva creşterii preţurilor la transportul cu metroul, relatează AFP şi Reuters.

"Am decretat stare de urgenţă şi în acest scop l-am numit pe generalul Javier Iturriaga del Campo în fruntea apărării naţionale, conform dispoziţiilor legislaţiei privind starea de urgenţă", a spus şeful statului într-un mesaj transmis de la palatul prezidenţial, citat de Agerpres.

Santiago de Chile a fost scena unor confruntări violente în cursul zilei de vineri între forţele de ordine şi manifestanţi, care au forţat autorităţile să închidă toate staţiile de metrou din capitală.

Ciocnirile s-au intensificat spre seară. Clădirea companiei de electricitate Enel şi o sucursală a băncii naţionale, amândouă aflate în centrul oraşului, au fost incendiate. Un supermarket din apropiere a fost vandalizat, iar mai multe staţii de metrou au fost atacate cu sticle incendiare.

Citește și
Protest Liban - 7
Proteste uriașe în Liban, după ce Guvernul a anunțat că vrea să taxeze apelurile pe Whatsapp

Înainte de închiderea staţiilor, au circulat apeluri ca pasagerii să urce în trenuri fără bilet, ca protest împotriva creşterii preţurilor la bilete, de la 800 la 830 de pesos (1,04 euro) la orele de vârf. Preţul biletelor a crescut ultima dată în ianuarie cu 20 de pesos.

Metroul din Santiago, cu cea mai lungă reţea - 140 km - şi cel mai modern din America de Sud, transportând zilnic circa 3 milioane de pasageri, ar urma să rămână închis în weekend.

În multe locuri din oraş manifestanţii au ridicat baricade şi s-au confruntat cu poliţia, care a recurs la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Astfel de scene de luptă de stradă nu au mai fost văzute de mult timp în capitala ţării latino-americane.

Şeful statului i-a calificat pe manifestanţi drept delincvenţi, într-un interviu la radio.

Joi, 133 de persoane au fost arestate pentru deteriorarea staţiilor de metrou, unde pagubele se ridică, potrivit autorităţilor, la 400-500 milioane de pesos (630.000 de euro).

Transportul în comun este foarte folosit la Santiago, oraş extrem de poluat şi congestionat cu 6 milioane de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
În Catalonia au avut loc cele mai violente proteste din ultimul deceniu: peste 200 de răniți
În Catalonia au avut loc cele mai violente proteste din ultimul deceniu: peste 200 de răniți

Barcelona, capitala Cataloniei, a fost, vineri, scena celor mai violente proteste din ultimul deceniu. Un milion de oameni au manifestat împotriva pedepsei cu închisoarea primită de liderii separatişti şi pentru independenţă.

Proteste uriașe în Liban, după ce Guvernul a anunțat că vrea să taxeze apelurile pe Whatsapp
Proteste uriașe în Liban, după ce Guvernul a anunțat că vrea să taxeze apelurile pe Whatsapp

Mii de oameni au ieșit în stradă, joi, pentru a protesta față de noile măsuri de austeritate impuse de Guvern.

A treia zi de proteste violente în Barcelona. Avertismentul TAROM
A treia zi de proteste violente în Barcelona. Avertismentul TAROM

Protestele de la Barcelona au culminat din nou cu violenţe miercuri seara, a treia zi consecutiv, după condamnările pronunţate luni de justiţia spaniolă împotriva liderilor separatişti catalani.

Proteste de amploare în Barcelona
Proteste de amploare în Barcelona

Ciocniri violente între protestatari şi poliţie au avut loc marţi seară la Barcelona, în timpul manifestaţiilor declanşate după recenta condamnare la închisoare a nouă lideri ai separatiştilor catalani.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.