Putin constată o „agravare a situaţiei” în estul Ucrainei și acuză Kievul că încalcă drepturile minorității ruse

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că observă o deteriorare a situaţiei în estul Ucrainei, îndemnând Kievul să se aşeze la masa tratativelor cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk, potrivit AFP, Reuters şi EFE.

Totodată, Putin a lansat un apel la punerea în practică a Acordurilor de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

"Din păcate, observăm o agravare a situaţiei" din Donbas, a declarat Putin într-o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus şi aliat Aleksandr Lukaşenko, aflat vineri într-o vizită la Moscova.

Potrivit lui Putin, "implementarea Acordurilor de la Minsk este garanţia restabilirii păcii în Ucraina şi încetării tensiunilor legate de această ţară".

"Tot ceea ce trebuie să facă Kievul este să se aşeze la masa discuţiilor cu reprezentanţii Donbasului şi să convină asupra măsurilor politice, militare, economice şi umanitare pentru a pune capăt conflictului", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Citește și
harvard
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse

"Şi cu cât acest lucru se întâmpla mai repede, cu atât mai bine", a spus preşedintele rus.

Putin a afirmat că procesul de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei "continuă să fie blocat" chiar şi în pofida eforturilor din cadrul aşa-numitului format de negocieri Normandia (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia).

Preşedintele rus a declarat că autorităţile de la Kiev "sabotează în esenţă aplicarea Acordurilor de la Minsk în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei (ucrainene), acordarea unui statut special pentru Donbas, alegerile locale şi amnistierea" participanţilor la conflict.

"În general, drepturile omului sunt încălcate sistematic în Ucraina, discriminarea populaţiei de limbă rusă este stabilită la nivel legislativ", pretinde Putin.

La rândul sau, Lukaşenko a avertizat că, pentru prima oară după decenii, regiunea "se află în pragul unui conflict real", lucru pentru care a învinuit Occidentul.

"După cum vedeţi, acest lucru nu mai depinde nici măcar de vecinii noştri, nici măcar de Ucraina. Este clar pentru dumneavoastră de cine depinde escaladarea tensiunilor de-a lungul graniţelor noastre. Pentru prima dată în ultimele decenii ne aflăm în pragul unui conflict care s-ar putea extinde pe întreg continentul", a avertizat el.

Putin ordonă organizarea cazării pentru cei care părăsesc Donbasul

Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei, informează Agerpres, care citează agenţia de presa RIA Novosti.

"Putin a ordonat ministrului (interimar) să zboare de urgenţă în regiunea Rostov pentru a organiza la faţa locului activitatea pentru a crea condiţii de cazare, pentru a asigura mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală", a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ucrainei controlate de separatişti.

Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.

Anterior, istraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rând a femeilor, copiilor şi bătrânilor.

Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au anunţat vineri evacuarea civililor în Rusia, acuzând Kievul de pregătirea unei invazii după o reizbucnire a violenţelor, pentru care părţile se acuză reciproc.

Potrivit acestora, armata ucraineană pregăteşte o ofensivă pentru invadarea celor două "republici" autoproclamate, Doneţk şi Lugansk.

Americanii şi britanicii au acuzat în schimb Moscova că vrea să creeze un pretext în teritoriile controlate de separatişti pentru a invada Ucraina. Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost desfăşuraţi la frontiera ucraineană, notează AFP.

În ultimele 48 de ore, o recrudescenţă a violenţelor are loc pe linia frontului din Donbas, ucrainenii şi separatiştii acuzându-se reciproc de tiruri cu arme grele asupra adversarului şi de luarea ca ţintă a civililor.

În cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, Putin a mai spus că Rusia este pregătită să meargă pe calea negocierilor cu NATO cu privire la cererile sale de securitate, dar că Alianţa condusă de SUA şi Washingtonul nu sunt încă dispuse să se angajeze asupra preocupărilor-cheie ale Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse
istrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse

istrația Trump suspendă programările pentru interviuri de viză pentru studenți și vizitatori, în așteptarea unor noi reguli privind verificarea extinsă a activității pe rețelele sociale. Ambasada SUA din România anunță un nou sistem de programare.

Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”
Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”

Regele Charles și-a declarat marți atașamentul față de Canada, pe care a numit-o „puternică și liberă”, în cadrul unei vizite simbolice menite să transmită sprijinul său într-un moment tensionat, marcat de presiuni anexioniste din partea lui Trump.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.