Putin vrea să le retragă cetățenia celor care critică războiul. Ar fi vizați ucrainenii din zonele ocupate

Vladimir Putin
Profimedia

Vladimir Putin vrea să le retragă cetățenia dobândită cetățenilor care critică războiul, la doar câteva zile după retragerea umilitoare a trupelor ruse din Herson.

Președintele rus a înaintat Dumei de Stat un amendament la o lege privind dobândirea cetățeniei ruse, care prevede că o persoană poate rămâne fără pașaport rusesc dacă discreditează armata, face apel la separatism, proliferează insulte la adresa drapelului și stemei Rusiei sau participă la activitățile unei organizații interzise, poitrivit Interfax.

Propunerea de modificare a legii ar viza ucrainenii din zonele invadate de trupele Moscovei, care au obținut pașapoarte rusești.

„Amendamentul introdus de președinte în ceea ce privește ONG-urile, precum și în alte cazuri menționate, este foarte semnificativ și absolut echitabil”, a declarat, duminică, Vasili Piskarev, șeful Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat.

„Dacă oamenii care au depus un jurământ de credință față de Rusia după ce au devenit cetățeni și au promis că vor respecta legile noastre, dar le-au încălcat, ei au reziliat de bunăvoie contractul cu statul, care le-a asigurat protecția sa și drepturile unui cetăţean rus. Acest lucru conferă statului dreptul de a revoca decizia de acordare a cetăţeniei”, a mai spus el.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă

În martie, parlamentul rus a introdus legi care incriminau protestul împotriva conflictului din Ucraina și „discreditarea” armatei Rusiei. Celor care nu s-au supus li s-a spus că riscă până la 15 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă
Zelenski: Tăcerea Americii și a altora îl încurajează pe Putin. Lumea poate pleca în vacanță, dar războiul continuă

Volodimir Zelenski a acuzat SUA că prin „tăcerea” de după recentele atacuri rusești îl încurajează pe Vladimir Putin, care a lansat cel mai amplu atac aerian lansat până acum în Ucraina.

Viitoarea regină a Belgiei, prinsă în războiul lui Donald Trump împotriva Harvardului. Prințesa are acum 23 de ani
Viitoarea regină a Belgiei, prinsă în războiul lui Donald Trump împotriva Harvardului. Prințesa are acum 23 de ani

Moștenitoarea tronului Belgiei ar putea fi nevoită să părăsească Universitatea Harvard, după ce președintele american Donald Trump a aplicat o interdicție pentru studenții străini la această prestigioasă instituție.

Germania cere noi sancțiuni împotriva Rusiei după atacurile masive din Ucraina. „Vladimir Putin nu este interesat de pace”
Germania cere noi sancțiuni împotriva Rusiei după atacurile masive din Ucraina. „Vladimir Putin nu este interesat de pace”

Celui mai recent val de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei ar trebui să i se răspundă cu noi sancțiuni occidentale, a declarat ministrul de externe german Johann Wadephul, duminică, la televiziunea publică ARD, transmite Reuters.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.