Record de temperatură în 2025. Țara unde termometrele au înregistrat 49 de grade Celsius

caniculă românia
Profimedia

Termometrele din Irak au afişat joi valoarea de 49 de grade Celsius în anumite regiuni din sudul ţării, aceasta fiind cea mai ridicată temperatură înregistrată în 2025, potrivit serviciului naţional de meteorologie.

Totodată, autorităţile irakiene au raportat moartea a doi cadeţi militari care au suferit din cauza deshidratării după expunerea la soare, informează AFP.

Duminică, în Dhi Qar, o provincie săracă şi marginalizată din sudul Irakului, doi cadeţi au murit şi mai mulţi alţii au fost spitalizaţi după o expunere prelungită la soare în perimetrul unei academii militare, au indicat autorităţile din Irak, care au criticat aceste tratamente neadecvate.

După anul 2024, care a fost cel mai călduros măsurat vreodată pe continente şi la suprafaţa oceanelor, 2025 ar trebui să continue această tendinţă, în contextul în care recorduri de căldură au fost deja în în ultimele luni mai ales în Europa şi în China.

În Irak, verile sunt caniculare, cu temperaturi care depăşesc frecvent pragul de 50 de grade Celsius.
Joi, termometrele au afişat deja valoarea de 49 de grade Celsius în provinciile Al-Basra şi Maysan şi de 48 de grade Celsius în regiunea Dhi Qar, potrivit serviciului de meteorologie.

Citește și
incendii de vegetație
Incendiile de vegetație devastează România. Zona în care a fost nevoie de intervenția unui elicopter Black Hawk

Cel mai fierbinte punct din 2025

"Această valoare de 49 de grade Celsius este cea mai ridicată temperatură înregistrată până în prezent în acest an în Irak", a declarat Amer al-Jabiri, purtătorul de cuvânt al Serviciului naţional de meteorologie din această ţară.

"Un coleg a leşinat ieri în timp ce lucram la un sistem de climatizare pe acoperişul unui imobil", a declarat Mustafa Hachem, un tânăr de 23 de ani, care lucrează ca zilier şi activist ecologist în Maysan.

Irakul, lovit de secetă și furtuni de praf

Cu precipitaţii în scădere, penurii de apă şi temperaturi în creştere, Irakul s-a confruntat în ultimii ani cu episoade de secetă care au afectat viaţa de zi cu zi a celor 46 de milioane de locuitori ai săi.

De la jumătatea lunii aprilie, ţara a fost măturată de cel puţin cinci furtuni de praf sau de nisip.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Studiu: Fenomenele extreme vor lovi tot mai des România ca efect al schimbărilor climatice și nu suntem deloc pregătiți
Studiu: Fenomenele extreme vor lovi tot mai des România ca efect al schimbărilor climatice și nu suntem deloc pregătiți

Canicula, seceta, grindina și incendiile de vegetație vor lovi tot mai des România ca efect al schimbărilor climatice, iar țara nu este pregătită să le facă față, arată un studiu realizat de universitatea americană „Notre Dame”.

Incendiile de vegetație devastează România. Zona în care a fost nevoie de intervenția unui elicopter Black Hawk
Incendiile de vegetație devastează România. Zona în care a fost nevoie de intervenția unui elicopter Black Hawk

Canicula s-a potolit, dar pentru că totul e uscat în jur, iar regulile privind focul în spații deschise nu sunt respectate, incendiile de vegetație dau bătăi de cap în sudul și vestul țării.

Cod galben de ploi abundente în Galați și Tulcea. Caniculă și disconfort termic în alte regiuni
Cod galben de ploi abundente în Galați și Tulcea. Caniculă și disconfort termic în alte regiuni

istrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață noi avertizări cod galben de averse, dar și de caniculă.

Lupta cu incendiile de vegetație este tot mai dramatică. Cele mai mari pagube: Bihor, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea
Lupta cu incendiile de vegetație este tot mai dramatică. Cele mai mari pagube: Bihor, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea

În plin cod de caniculă, lupta cu incendiile de vegetaţie este tot mai dramatică. Flăcările stinse marți de pompieri s-au reaprins peste noapte și s-au apropiat periculos de mult de casele oamenilor.

Vremea azi, 4 septembrie 2024. Se răcorește în aproape toată țara. Singura regiune unde canicula rămâne inabilă
Vremea azi, 4 septembrie 2024. Se răcorește în aproape toată țara. Singura regiune unde canicula rămâne inabilă

Astăzi temperaturile scad în est, în sud-est și prin centrul țării. În rest va fi în continuare foarte cald, iar în a doua parte a zilei o să plouă în zonele de munte, în nordul Olteniei și al Munteniei.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.