Regina Camilla i-a scris o scrisoare lui Gisele Pelicot, femeia din Franța care a fost drogată și violată de zeci de bărbați

regina camilla
Getty

Regina Camilla, soţia regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, implicată în combaterea violenţelor comise asupra femeilor, i-a scris o scrisoare privată lui Gisele Pelicot, au relatat joi surse concordante, potrivit AFP.

Gisele Pelicot, care a fost drogată şi violată ani întregi de soţul ei şi de zeci de bărbaţi pe care acesta din urmă îi recruta prin intermediul internetului, a devenit un simbol feminist pe parcursul procesului împotriva violatorilor ei, care s-a desfăşurat la Mazan, în sud-estul Franţei, în perioada septembrie-decembrie 2024 şi care a generat un puternic impact emoţional la nivel internaţional.

Unul dintre avocaţii lui Gisele Pelicot, Antoine Camus, a confirmat pentru AFP că clienta lui a primit o scrisoare de la Palatul Buckingham, dar a refuzat să facă ''orice alt comentariu întrucât este vorba despre o corespondenţă privată''.

Reacția lui Gisele Pelicot la mesajul reginei

''A fost uimită, emoţionată şi foarte mândră că a reuşit să ducă lupta până la familia regală din Anglia'', a declarat recent Antoine Camus pentru cotidianul Le Monde.

Scrisoarea vine de la Camilla, potrivit unei surse de la Londra familiarizată cu subiectul. Palatul Buckingham nu a dorit să confirme în mod oficial această informaţie.

Citește și
Gisèle Pelicot
Fondatorul site-ului folosit de Dominique Pelicot pentru a recruta zeci de străini să-i violeze soția a fost arestat în Paris

Potrivit revistei Newsweek, care citează o sursă de la Palatul Buckingham, regina a fost ''extrem de afectată'' de cazul Gisele Pelicot.

Regina Camilla, profund impresionată de cazul Pelicot

Regina Camilla a fost impresionată de ''extraordinara demnitate şi de curajul acestei femei care a acceptat privirea publicului'', potrivit acelei surse, ''întrucât, aşa cum a afirmat chiar ea, de ce ar trebui (...) se să ascundă, din ruşine?''.

Gisele Pelicot a refuzat ca procesul violatorilor săi să se desfăşoare cu uşile închise, astfel încât ''ruşinea'' să treacă de partea cealaltă.

Fostul ei soţ, Dominique Pelicot, a fost condamnat în decembrie la 20 de ani de închisoare. Nu a făcut recurs la sentinţă. Ceilalţi 50 de acuzaţi, cei mai mulţi dintre ei găsiţi vinovaţi de violuri şi care au vârste cuprinse între 27 şi 74 de ani, au primit pedepse cuprinse între trei ani de închisoare din care doi cu suspendare şi 15 ani de închisoare. Unii dintre ei au făcut recurs.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Cazul care a şocat Franţa. Fiica lui Dominique Pelicot își acuză tatăl de agresiune sexuală și a depus plângere
Cazul care a şocat Franţa. Fiica lui Dominique Pelicot își acuză tatăl de agresiune sexuală și a depus plângere

Caroline Darian, în vârstă de 46 de ani, crede că a fost abuzată sexual de tatăl său pe o perioadă de posibil 10 ani, din 2010 până în 2020, când era sedată și, prin urmare, sub abuz chimic.

Fondatorul site-ului folosit de Dominique Pelicot pentru a recruta zeci de străini să-i violeze soția a fost arestat în Paris
Fondatorul site-ului folosit de Dominique Pelicot pentru a recruta zeci de străini să-i violeze soția a fost arestat în Paris

Fondatorul site-ului folosit de Dominique Pelicot pentru a recruta străini să-i violeze soția a fost arestat în Franța.

Femeia care a fost violată de zeci de bărbați: Am supravieţuit zilei de 2 noiembrie 2020, pot supravieţui oricărui lucru
Femeia care a fost violată de zeci de bărbați: Am supravieţuit zilei de 2 noiembrie 2020, pot supravieţui oricărui lucru

A fost nevoie de peste 4 ani și 67 de zile în instanţă, dar Gisèle Pelicot se simte „uşurată şi liniştită” de decizia judecătorilor de a-i condamna pe toţi bărbaţii acuzaţi că au violat-o sau au agresat-o sexual în timp ce era drogată şi inconştientă.

zul care a lăsat zeci de bărbați să-i violeze soția a primit pedeapsa maximă. Ce sentințe au primit ceilalți
zul care a lăsat zeci de bărbați să-i violeze soția a primit pedeapsa maximă. Ce sentințe au primit ceilalți

20 de ani de închisoare este pedeapsa primită de Dominique Pelicot, supra-numit „violatorul din Mazan” într-un caz penal care a șocat Franța și lumea întreagă.

Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot cere explicații: „Nu îţi poţi imagina inimaginabilul”
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot cere explicații: „Nu îţi poţi imagina inimaginabilul”

Era noiembrie 2011, iar Gisèle Pelicot dormea prea mult. Îşi petrecea majoritatea weekendurilor în pat. Era supărată, deoarece în timpul săptămânii lucra din greu ca manager al unui lanţ de aprovizionare, iar timpul ei liber era preţios.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.