Discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina vor fi reluate miercuri seara

×
Codul embed a fost copiat

A doua rundă de negocieri, de la începutul războiului, între ruși și ucraineni ar trebui să aibă loc miercuri. Rusia a trimis deja delegația către localitatea ținută, deocamdată, secretă.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Delegaţia noastră va fi pregătită să continue discuţiile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ucraina nu a confirmat deocamdata dacă va participa. Și, exact ca și la prima rundă de discuții, rușii au continuat atacarea țării vecine, iar acum desfășoarș exerciții cu submarine nucleare și deplasări de rachete din Siberia.

Luni, la primele negocieri, am știut și că s-au tinut la Gomel, în Belarus, la graniță, am avut confirmări că ambele delegații participă, ba chiar și poze de la sosire.

Citește și
refugiati
Situația refugiaților din Ucraina. România are în grijă 18.000 de copii ucraineni

Acum, aproape nimic. Știm doar că rușii se duc, însă nu știm unde e locul acesta secret și nici dacă Ucraina trimite sau nu negociatori. Turcia deja anunțase că miza negocierilor de azi, dacă vor avea loc, e una mică. Cerințele rușilor sunt inacceptabile pentru ucraineni, recunoașterea anexarii Crimeei, de exemplu.

Exact ca și la primele negocieri, când a bombardat fără oprire ținte în Ucraina, și acum Rusia sfidează. De data asta întreaga comunitate internațională. Moscova a organizat exerciții in Marea Barents cu submarine nucleare, plecate din Murmansk. Sub pretextul unor exerciții navale pe vreme rea.

În paralel, în estul extrem al Siberiei, Rusia face exerciții cu repoziționarea rachetelor nucleare inter-continentale. Pretextul este verificarea camuflajului acestor platforme mobile, niște camioane speciale, pe care sunt instalate rachetele nucleare.

Vestea bună este că măcar nu au mobilizat bombardierele strategice, capabile să ducă arme nucleare, pentru că asta ar fi însemnat escaladarea tensiunilor la un nivel și mai ridicat, decât în momentul în care Putin a anunțat duminică ridicarea nivelului de alertă pentru forțele sale nucleare.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Război în Ucraina Ziua 7. Primul oraș mare ucrainean care cade în mâinile rușilor. Explozie la gara din Kiev
Război în Ucraina Ziua 7. Primul oraș mare ucrainean care cade în mâinile rușilor. Explozie la gara din Kiev

Război în Ucraina, ziua a șaptea. A fost a 7-a zi de război, iar Ucraina rezistă eroic asaltului trupelor ruseşti.

Situația refugiaților din Ucraina. România are în grijă 18.000 de copii ucraineni
Situația refugiaților din Ucraina. România are în grijă 18.000 de copii ucraineni

Situația refugiaților din Ucraina. 118.461 refugiati au intrat pe teritoriul României, până la ora 8 iar 70.026 dintre aceștia au iesit din țară.

Vladimir Putin i-a urat „La mulți ani” lui Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS
Vladimir Putin i-a urat „La mulți ani” lui Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS

Președintele rus Vladimir Putin i-a urat la mulți ani lui Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care împlinește, miercuri, 91 de ani, remarcând autoritatea și recunoașterea acestuia.

Războiul din Ucraina: Petrolul atinge 113 de dolari pe baril, în ciuda măsurilor de urgență
Războiul din Ucraina: Petrolul atinge 113 de dolari pe baril, în ciuda măsurilor de urgență

Pe măsură ce luptele continuă în Ucraina, conflictul continuă, de asemenea, să crească prețurile globale ale petrolului, în ciuda noilor măsuri care vizează calmarea piețelor, informează BBC.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.