Șapte români au furat tractoare de peste 1,6 milioane de euro din Italia. Ce au descoperit anchetatorii la percheziții. FOTO
Șapte români au fost arestați de polițiștii din Iași, iar unul este sub control judiciar, după ce ar fi furat mai multe utilaje agricole din Italia.
Aceștia sunt acuzați că sustrăgeau utilaje nesupravegheate video, apoi le întocmeau acte false și le aduceau ilegal în țară. Prejudiciul depășește 1,6 milioane de euro, spun procurorii.
Indivizii cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani ar fi acționat, din iunie anul trecut și până la începutul acestui an, în 4 orașe italiene: Veneția, Brescia, Padova și Milano.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct































La percheziții, anchetatorii au găsit 29 de utilaje, 39 de mii de euro, 65 de mii de lei și aproape 1.700 de dolari.
Au fost ridicate și 10 arme de vânătoare - dintre care două deținute ilegal - muniție și plăcuțe de înmatriculare false.
Cei 8 suspecți sunt acum cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat cu consecințe deosebit de grave.