Secretarul de stat american, Pete Buttigieg, și soțul său au anunțat nașterea copiilor lor adoptați

Pete Buttigieg
Twitter

Secretarul de stat al transporturilor în istrația Biden, Pete Buttigieg (foto dreapta) și soțul său Chasten au anunțat sâmbătă nașterea fiilor lor, un băiat și o fată, pe care i-a adoptat, informează CNN.

Chasten și cu mine suntem mai mult decât recunoscători pentru toate mesajele pe care le-am primit de când am anunțat că suntem părinți”, a postat secretarul cabinetului președintelui Joe Biden pe rețelele de socializare. „Suntem încântați să îi primim pe Penelope Rose și Joseph August Buttigieg în familia noastră”, a mai scris acesta pe Twitter.


Buttigieg a povestit luna trecută că el și Chasten, fost profesor, au devenit părinți pentru prima dată. „Procesul nu s-a încheiat încă și suntem recunoscători pentru dragostea, sprijinul și respectul pentru încrederea care ni s-a oferit”, a împărtășit el la acea vreme, adăugând că își doreau să-și dezvolte familia de ceva timp .


Cuplul, căsătorit din 2018, a încercat să adopte în urmă cu un an, a relatat The Washington Post în iulie.

Tânărul politician a studiat la Harvard și apoi la Oxford, a fost ofițer de informații în cadrul Corpului Rezerviștilor Forțelor Navale Americane, a lucrat pentru o perioadă la firma de consultanță McKinsey & Company și a fost timp de două mandate primar al orașului său natal, South Bend. Buttigieg a fost primul politician homosexual asumat care a inițiat o campanie majoră pentru președinția SUA și era văzut ca primul primar cu șanse de a ajunge direct președinte, fără a ocupa între timp alte funcții publice semnificative.

Citește și
tanc, Israel, soldati
După ce UK, Franța și Canada au condamnat războiul din Gaza, Netanyahu a trimis în Fâșie toate brigăzile și blindatele


Funcția pe care i-o oferă acum Joe Biden în istrația sa ar putea fi ocazia de a căpăta experiență și ar putea fi o bună trambulină pentru a candida din nou la președinție.
Numele lui a fost vehiculat și pentru alte posturi din istrația Biden, cum ar fi ambasadorul SUA la ONU sau secretarul comerțului.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
După ce UK, Franța și Canada au condamnat războiul din Gaza, Netanyahu a trimis în Fâșie toate brigăzile și blindatele
După ce UK, Franța și Canada au condamnat războiul din Gaza, Netanyahu a trimis în Fâșie toate brigăzile și blindatele

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au trimis în Gaza toate brigăzile de infanterie și blindate ale armatei sale permanente, au anunțat mai multe publicații locale, citate de Euronews.

Suspecta atacului din gara din Hamburg, soldat cu 18 răniţi, fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte
Suspecta atacului din gara din Hamburg, soldat cu 18 răniţi, fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte

Suspecta în recentul atac cu cuţitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit dpa.

Val de scumpiri în SUA, după tarifele impuse de Trump. Primele mari companii care anunță creșteri de prețuri
Val de scumpiri în SUA, după tarifele impuse de Trump. Primele mari companii care anunță creșteri de prețuri

Tarifele vamale impuse de președintele Donald Trump au luat prin surprindere americanii. Tot mai multe companii uriașe anunță modificări de prețuri ca urmare a acestor măsuri, iar lista devine din ce în ce mai lungă.

 

Recomandări
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor cu drone din Ucraina, duminică dimineaţă, în timp ce la Moscova aeroporturile au fost închise temporar din cauza unor atacuri ucrainene, chiar înaintea unui schimb final de prizonieri.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.