Secretarul general al ONU îi avertizează pe liderii lumii cu privire la riscul unei „ierni a nemulţumirii mondiale”

Antonio Guterres
Getty

Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei „ierni a nemulţumirii mondiale”, din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei.

Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde”, şi cu toate acestea „suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială”, a remarcat Antonio Guterres în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU, scrie Agerpres.

Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre”, a subliniat el. „Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”, a atenţionat secretarul general al ONU.

În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este „paralizată”, a denunţat acesta, evocând „ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud”.

Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice”, a explicat Guterres, insistând că „nu putem continua aşa”.

Citește și
Mahsa Amini
Moartea unei tinere arestate pentru ținuta ei, în Iran, a declanșat furie în întreaga lume. Cazul a intrat în atenția ONU

Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre”, a constatat secretarul general al ONU, avertizând că „nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o 'coaliţie a celor doritori ' ”. „Avem nevoie de o coaliţie a lumii”, a conchis Antonio Guterres.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Putin, în a doua zi a Adunării Generale a ONU:
Putin, în a doua zi a Adunării Generale a ONU: "Nu ne vom abate de la traiectoria noastră suverană". Mesajul transmis SUA

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis, marţi, să-şi continue politica externă ”suverană” şi a denunţat voinţa americană ”de hegemonie”, în faţa Adunării Generale a ONU, marcată de invazia şi ofensiva Rusiei în Ucraina.

Moartea unei tinere arestate pentru ținuta ei, în Iran, a declanșat furie în întreaga lume. Cazul a intrat în atenția ONU
Moartea unei tinere arestate pentru ținuta ei, în Iran, a declanșat furie în întreaga lume. Cazul a intrat în atenția ONU

Moartea unei tinere care se afla în custodia poliției pentru că ținuta ei nu ar fi respectat normele islamice a declanșat ample proteste și critici dure din partea Organizația Națiunilor Unite (ONU).

„Am sentimentul că suntem foarte departe de pace”, a spus secretarul general al ONU după o discuție cu Vladimir Putin
„Am sentimentul că suntem foarte departe de pace”, a spus secretarul general al ONU după o discuție cu Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, într-o discuţie prin telefon cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că cerealele ucrainene ar trebui să ajungă „cu prioritate” în ţările care au cel mai mult nevoie de ele, transmite AFP.

Un negociator american ar fi fost la Moscova pentru a intermedia un schimb de prizonieri
Un negociator american ar fi fost la Moscova pentru a intermedia un schimb de prizonieri

Un fost ambasador al SUA la ONU care a negociat eliberarea mai multor cetățeni americani deținuți în alte state a mers săptămâna aceasta în Rusia, în timp ce Washingtonul continuă să facă presiuni pentru eliberarea a doi cetățeni încarcerați.

ONU denunţă
ONU denunţă "intimidările" din Rusia împotriva persoanelor care se opun războiului din Ucraina

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a denunţat luni „intimidările” din Rusia la care sunt supuse persoanele ce se opun războiului din Ucraina, precum şi diferitele „forme de cenzură” din această ţară.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.