SUA, intr-o situatie financiara mult mai grava decat Grecia. Are o datorie cu 14 zero-uri

Barack Obama

Cel putin asa a declarat Bill Gross, directorul general al fondului de investitii Pimco, pentru postul american CNBC. El a spus ca starea financiara a SUA este, in momentul de fata, mult mai rea decat a Greciei si a altor state europene cu datorii.

In prezent, atentia opiniei publice din Statele Unite este indreptata asupra datoriei nationale, care a ajuns la cifra de 14.300 de miliarde de dolari.

Dar aceasta suma nu include si garantiile monetare ale statului pentru sistemele sociale si medicale Medicare, Medicaid si Social Security, care se apropie de 50.000 de miliarde de dolari, potrivit oficialilor guvernamentali, citati de CNBC.

De asemenea, guvernul american mai este agatat si in alte datorii, cum ar fi, de exemplu, programul de sustinere a sistemului financiar, rezultat in urma crizei din 2008-2009, arata date guvernamentale.

Toate acestea, adunate, rezulta in cifra de aproximativ 100.000 de miliarde de dolari, sustine Gross, care mai adauga si ca suma este "putin cam mare, care pune tara intr-o pozitie fiscala de neinvidiat". In plus, directorul general al fondului de investitii Pimco nu crede se va gasi o solutie "peste noapte" la aceasta problema.

Citește și
Nouriel Roubini
"Dr. Doom", omul care a prezis criza financiara mondiala, avertizeaza: Vine furtuna perfecta

"O presupunere ca le-am putea reduce pe o perioada de un an sau doi nu este realista. Avem o problema si trebuie sa incepem sa o rezolvam rapid", a spus seful Pimco intr-un interviu citat de CNBC.

"Este mai mult decat are Grecia si mai mult decat oricare alta tara dezvoltata. Avem o problema si trebuie s-o rezolvam rapid." a mai spus el.

Afirmatiile lui Gross vin in contextul unor stiri ca bancile americane vor folosi mai putin titlurile de Trezorerie drept garantii pentru diverse tranzactii, inclusiv cele cu derivate. O astfel de decizie ar putea avea loc in august, in contexul dezbaterilor din Congresul SUA privind cresterea plafonului de indatorare, potrivit sefilor unor institutii financiare, citate de Financial Times.

Decizia reflecta temerile tot mai mari din partea comunitatii financiare referitoare la acitatea SUA de a gasi o solutie la problema datoriilor si a deficitului.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
S&P: Grecia, mai riscanta decat Pakistan. De ce are cel mai mic rating din lume
S&P: Grecia, mai riscanta decat Pakistan. De ce are cel mai mic rating din lume

Grecia a ajuns tara cu cel mai mic rating de credit din lume dupa ce Standard & Poor's a retrogradat-o cu trei trepte. Agentia a declarat ca orice incercare de restructurare a datoriilor va fi considerata incapacitate de plata.

"Dr. Doom", omul care a prezis criza financiara mondiala, avertizeaza: Vine furtuna perfecta

O “furtuna perfecta” in sistemul fiscal american, incetinirea cresterii economice in China, restructurarea datoriilor in Europa si stagnarea din Japonia sunt cateva dintre ultimele previziuni ale profesorului Nouriel Roubini.

Moody's da un ultimatum SUA. Obama vrea sa
Moody's da un ultimatum SUA. Obama vrea sa "stearga" datoriile cu crosa de golf

Agentia Moody's avertizeaza ca ar putea lua in calcul reducerea ratingului de top "AAA" al Statelor Unite, daca discutiile dintre Casa Alba si Congres privind cresterea limitei datoriei de stat nu progreseaza pana la mijlocul lunii iulie.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.