SUA își vor reduce prezența militară din Irak „în cursul următoarelor luni”

militari sua in Afganistan
Getty

Statele Unite vor continua să îşi reducă prezenţa militară în Irak împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) "în cursul următoarelor luni", au anunţat joi guvernele celor două țări într-o declaraţie comună, conform AFP.

„Cele două ţări au luat act de faptul că, în lumina progreselor semnificative realizate spre eradicarea ameninţării SI, în cursul următoarelor luni Statele Unite vor continua să îşi reducă forţele din Irak”, au declarat părţile, fără să prezinte cifre sau un calendar precis.

De asemenea, Washingtonul „va discuta cu guvernul irakian despre statutul forţelor care rămân”, au adăugat cele două guverne.

„Statele Unite au reiterat că nu caută şi nici nu cer baze permanente sau o prezenţă militară permanentă în Irak”, potrivit comunicatului comun.

„Guvernul irakian s-a angajat să protejeze personalul militar al coaliţiei internaţionale” împotriva SI, „precum şi instalaţiile irakiene care îl adăpostesc, în conformitate cu dreptul international”.

Citește și
evacuare irak
Noi atacuri de rachete asupra unei baze irakiene în care se află trupe străine

Acest dialog a vizat reluarea legăturilor între cele două ţări aliate după mai multe luni de tensiuni, marcate de peste 30 de atacuri cu rachetă contra intereselor americane, imputate de Washington forţelor pro-Iran.

Sentimentul antiamerican din Irak s-a accentuat odată cu moartea, în ianuarie, a generalului iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului său irakian ucişi la Bagdad într-un raid ordonat de preşedintele Donald Trump.

Pe acest fond, deputaţii şiiţi au votat expulzarea soldaţilor străini din Irak.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
VIDEO zguduitor cu ultimul atac al ISIS, soldat cu 10 morţi. Gruparea teroristă are un nou plan
VIDEO zguduitor cu ultimul atac al ISIS, soldat cu 10 morţi. Gruparea teroristă are un nou plan

Luptători ai Statului Islamic au ucis cel puțin 10 membri ai milițiilor irakiene, într-un atac coordonat vineri și sâmbătă, în apropierea orașului Samara, scrie The Guardian.

Noi atacuri de rachete asupra unei baze irakiene în care se află trupe străine
Noi atacuri de rachete asupra unei baze irakiene în care se află trupe străine

Rachete au fost trase marţi asupra unei baze în care se află trupe străine, în apropiere de Bagdad, a anunţat armata irakiană, al treilea atac de acest tip în mai puţin de o săptămână, relatează AFP.

Atac cu rachete asupra ambasadei americane din Bagdad. VIDEO
Atac cu rachete asupra ambasadei americane din Bagdad. VIDEO

Mai multe rachete au lovit, duminică, puncte din apropiere de ambasada americană de la Bagdad

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.