Sute de curse aeriene, anulate și sute de mii de locuințe, fără curent electric, din cauza furtunilor, în vestul Europei

×
Codul embed a fost copiat

Sute de curse aeriene, anulate și sute de mii de locuințe, fără curent electric, din cauza furtunilor, în vestul Europei

În Marea Britanie, Germania sau Cehia, vântul a bătut cu peste 150 kilometri pe oră. Cel puţin cinci persoane și-au pierdut viața.

Rafalele violente au pus la grea încercare şi măiestria piloţilor.

În unele cazuri, avioanele au aterizat la limită, după cum o dovedesc imaginile filmate.

A fost o zi grea pentru piloţii aflati la manşa avioanelor care au aterizat pe aeroportul din Varşovia, pentru că au întâmpinat dificultăţi în menţinerea stabilitătii aparatelor de zbor.

Citește și
Sute de curse aeriene, anulate în vestul Europei, din cauza furtunilor violente
Sute de curse aeriene, anulate în vestul Europei, din cauza furtunilor violente

Tot in Polonia, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce vântul puternic a avariat acoperişul unei case dintr-o staţiune de schi din Munţii Tatra.

În ţara vecină, Cehia, vântul a bătut în rafale de peste 180 de kilometri pe oră, doborând copaci întregi. Echipele de intervenţie au lucrat intens la deblocarea drumurilor. În plus, foarte mulţi arbori au căzut peste maşini, distrugându-le complet. Stâlpii de înaltă tensiune au fost şi ei puşi la pământ de vântul năpraznic. Drept urmare, peste 280.000 de locuinte au rămas fără curent electric.

Pe aeroportul din Munchen, condiţiile meteo nefavorabile au dus la anulatea a peste 400 de zboruri. În plus, furtuna Sabine, care a lovit Germania cu puterea unui uragan, a determinat căile ferate germane să întrerupă complet circulaţia în landul Bavaria.

Achim Stauss, purtător de cuvânt al Căilor ferate germane: „Acest lucru s-a aplicat apoi și traficului regional în Renania de Nord-Westfalia. Motivele de siguranță au fost cruciale pentru această decizie, întrucât am dorit să evităm cu orice preț ca trenurile cu pasageri să rămână blocate pe şine. În mare parte, am reușit să evităm astfel de situații”.

În Marea Britanie, localnicii a început evaluarea pagubelor și încearcă să repare avariile care au provocat întreruperea energiei electrice în peste 20.000 de locuințe.

Persoană afectată de întreruperea energiei electrice: „Împărțim curentul electric. Jumătate dintre noi avem energie electrică, iar cealaltă jumătate nu are, așa că împrumutăm unii de la alţii. Împărțim încărcătoarele de telefon, fierbem apă pentru unii oameni, încercăm să menţinem spiritul comunitar pe care îl avem aici în Mytholmroyd”.

Meteorologii au anunţat că pentru nordul Angliei și Scoția, răgazul dat de trecerea furtunii Ciara va fi scurt. În curând va urma un val de viscol și zăpadă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Un avion a zburat de la New York la Londra în timp record cu ajutorul furtunii Ciara. A atins o viteză uriașă
Un avion a zburat de la New York la Londra în timp record cu ajutorul furtunii Ciara. A atins o viteză uriașă

Un zbor British Airways a traversat Atlanticul în timp record, duminică noaptea, ajutat de curenții de aer puternici produși de furtuna Ciara, relatează BBC.

Sute de curse aeriene, anulate în vestul Europei, din cauza furtunilor violente
Sute de curse aeriene, anulate în vestul Europei, din cauza furtunilor violente

Furtuni violente s-au abătut asupra Europei și au dus la anularea a sute de curse aeriene.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.