Trump ar putea desecretiza un raport FBI care conține informații despre operațiuni secrete

×
Codul embed a fost copiat

FBI încearcă să-l convingă pe Donald Trump să nu desecretizeze un document care ar conţine informaţii sensibile despre operaţiunile americane de contraspionaj.

Dacă preşedintele pare decis să facă public raportul, democraţii susţin că la mijloc e doar o încercare de a compromite ancheta procurorului special Robert Mueller privind presupusele legături dintre Rusia şi echipa de campanie a lui Trump.

Într-o declaraţie ieşită din comun, care plasează Biroul în conflict deschis cu preşedintele, FBI a avertizat miercuri seara că are „îngrijorări serioase" cu privire la „omisiunile" care afectează „acurateţea" unui memoriu parlamentar confidenţial.

Potrivit republicanilor, documentul ar scoate la iveală abuzuri comise de FBI în supravegherea campaniei electorale a lui Donald Trump.

Miercuri seara, preşedintele n-a fost dispus să comenteze:

Citește și
Kane Gamble
Un adolescent de 15 ani a accesat operaţiunile secrete din Afganistan şi Iran, pretinzând că este şeful CIA

Reporter: „Domnule preşedinte, aveţi un răspuns pentru FBI, care a atras atenţia că raportul Nunes n-ar trebui făcut public? Domnule preşedinte, aveţi un răspuns?

Trump: „Vă rugăm să ieşiţi!”

Marţi noaptea, după discursul din Congres, Trump a promis că va face public raportul, chiar dacă, potrivit echipei sale, preşedintele nu citise personal raportul la momentul respectiv.

Trump: „Absolut, nu vă faceţi griji! Sigur îl publicăm! V-aţi fi imaginat aşa ceva?”

John Kelly, şeful istrației prezidenţiale: „Vă repet: acest preşedinte este absolut unic. Vrea ca totul să fie public, astfel încât americanii să-şi poată face singuri o idee.”

Comisia de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, prezidată de republicanul Devin Nunes, a aprobat luni seara declasificarea documentului de patru pagini, în pofida faptului că FBI şi Departamentul de Justiţie s-au opus public. În treacăt fie zis, FBI este condus de Chris Wray, ales şi instalat în funcţie de Trump însuşi, după demiterea cu scandal a lui James Comey.

Reporter: „Care credeţi că este scopul aceseti declasificări?”

Adam Schiff, congresman democrat: „Scopul este să creeze oamenilor o impresie greşită, care s-ai aducă beneficii şi protecţie preşedintelui şi să arunce o umbră asupra investigaţiei FBI privind istraţiei Trump cu Rusia.”

Trump are răgaz până sâmbătă seara să permită ori nu publicarea documentului.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Numărul doi din FBI a demisionat, pe fondul criticilor lansate de Trump
Numărul doi din FBI a demisionat, pe fondul criticilor lansate de Trump

Demisie la vârf în FBI. Directorul adjunct al Biroului Federal de Investigaţii, Andrew McCabe, a demisionat, după ce în ultimele luni a fost criticat în repetate rânduri de preşedintele Donald Trump şi unii politicieni republicani.

Un adolescent de 15 ani a accesat operaţiunile secrete din Afganistan şi Iran, pretinzând că este şeful CIA
Un adolescent de 15 ani a accesat operaţiunile secrete din Afganistan şi Iran, pretinzând că este şeful CIA

Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani a obţinut acces la planurile pentru operaţiuni ale serviciilor de informaţii din Afganistan şi Iran, pretinzând că este preşedintele CIA.

Fost agent CIA, arestat pentru că ţinea liste de spioni în casă, pe agende
Fost agent CIA, arestat pentru că ţinea liste de spioni în casă, pe agende

Autorităţile din Statele Unite au informat asupra reţinerii, luni, a unui fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), vizat de acuzaţii privind deţinerea ilegală de informaţii clasificate care afectează securitatea naţională a ţării

Fostul consilier Michael Flynn, pus sub acuzare că a mințit FBI, și-a recunoscut vina
Fostul consilier Michael Flynn, pus sub acuzare că a mințit FBI, și-a recunoscut vina

Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Donald Trump, a fost acuzat oficial de mărturie mincinoasă în scandalul cu privire la amestecul Rusiei în alegerile din SUA.

Misterul morții lui JFK: Dezvăluirile unui informator FBI, despre asasinul lui Oswald
Misterul morții lui JFK: Dezvăluirile unui informator FBI, despre asasinul lui Oswald

Jack Ruby i-a spus unui informator FBI „să privească focurile de articificii”, chiar în ziua în care președintele american John F. Kennedy a fost asasinat, dezvăluie dosare JFK date publicității.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.