Au început negocierile SUA-Ucraina de la Jeddah. Kievul nu este dispus să accepte un armistițiu pe uscat

×
Codul embed a fost copiat

Oficialii de la Washington și Kiev și-au început întâlnirea din orașul saudit Jeddah, privind oprirea războiului. Americanii vor sa afle dacă Ucraina este pregătită să facă Rusiei concesii "concrete".

UPDATE: Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezvăluit că atacul cu dronă de marți dimineață asupra Moscovei ar putea afecta potențialul dialog de încetare a focului în Ucraina.

„Deocamdată, americanii, în propriile lor cuvinte, încearcă să determine cât de pregătită este Ucraina pentru negocieri de pace. Încă nu există negocieri, deci nu este nimic de perturbat”, a declarat Peskov.

Cu toate acestea, el a recunoscut că „tendința emergentă” ar putea fi afectată de grevă. Peskov a mai dezvăluit că negociatorii americani vor informa Moscova cu privire la rezultatele discuțiilor de astăzi cu reprezentanții Kievului la Jeddah, potrivit agenției de presă Baha.

 

Citește și
trump zelenski
Trump nu se mulțumește doar cu mineralele rare ale Ucrainei și pune presiune pe Zelenski să joace cartea Rusiei

UPDATE: „Din partea Ucrainei, la întâlnire participă șeful Biroului Președintelui, Andriy Yermak, ministrul afacerilor externe Andriy Sibiga, ministrul apărării Rustem Umerov și adjunctul șefului Biroului Prezidențial, Pavlo Palis.

Din partea Statelor Unite participă secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, și consilierul președintelui Statelor Unite pentru securitate națională, Michael Walz.

Principalele subiecte ale întâlnirii vor fi calea către pace și relațiile bilaterale dintre Ucraina și Statele Unite”, a transmis Ministerul ucrainean de Externe.

Secretarul de stat Marco Rubio a apreciat drept promițătoare propunerea ucraineană de încetare parțială a focului.

În plus, Kievul s-a arătat dispus să semneze acordul privind exploatarea resurselor minerale din țară.

La prima întrevedere după discuția Trump-Zelenski de la Casa Albă, participă consilieri prezidențiali americani și ucraineni, dar și șefii diplomației din ambele țări.

Înainte de a ateriza în Arabia Saudită, secretarul de stat american a discutat cu reporterii care l-au însoțit la bordul aeronavei oficiale.

Marco Rubio a declarat că delegația de la Washington va încerca să afle ce concesii este dispus să facă Kievul pentru a încheia războiul.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: „Cel mai important lucru este să plecăm de aici cu impresia vădită că Ucraina e pregătită să-și asume decizii grele, la fel cum și rușii vor trebui să ia hotărâri dificile”.

Rubio a declarat că speră la reluarea furnizării ajutorului militar pentru Ucraina. Și că discuțiile de la Jeddah vor fi cheia unei decizii în acest sens. Oficialul a fost de față la întrevederea cu scântei dintre Trump și Zelenski, în Biroul Oval.

Marco Rubio: „Am fost șocat de cele întâmplate, întrucât lucrurile au mers contrar celor stabilite dinainte (cu delegația ucraineană n.r.). Nu mi-a venit să cred ce văd. Mi-am zis că nu e real, însă era. Dar trebuie să mergem mai departe”.

Înaintea discuțiilor din Arabia Saudită, Zelenski i-a cerut scuze liderului de la Casa Albă, a declarat Steve Witkoff - consilier și prieten al lui Trump - care participă la întrevederea de la Jeddah.

Steve Witkoff, consilierul lui Donald Trump: „Zelenski i-a trimis președintelui o scrisoare. Și-a cerut scuze pentru acel incident din Biroul Oval. Cred că acesta este un pas important”.

În Arabia Saudită a ajuns luni și președintele Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean s-a întâlnit cu prințul moștenitor și nu va lua parte la discuțiile cu oficialii americani.

Presa de la Kiev a scris că delegația va propune instituirea unei încetări a focului în aer și pe mare și interzicerea atacurilor cu proiectile cu rază lungă de acțiune.

Însă, liderii ucraineni nu sunt dispuși să accepte un armistițiu pe uscat. Un consilier al președintelui Zelenski a declarat că Rusia ar obține, pe această cale, posibilitatea de a-și reface numărul de soldați și de a continua operațiunile militare în viitor. În plus, Ucraina insistă pe nevoia absolută de a primi garanții de securitate din partea americanilor.

Iulia Sirko-Klimenko, parlamentar ucrainean: „Ca națiune, sperăm să obținem un acord de pace drept. Ne așteptăm să primim garanții de securitate, fiindcă Rusia nu va dispărea mâine de la granița noastră”.

În același timp, surse de la Moscova au declarat pentru Bloomberg că Rusia ar fi dispusă să discute despre o încetare temporară a focului în Ucraina, în condițiile în care ar exista un „progres către un acord final de pace”. Însă, Kremlinul nu a dat de înțeles că președintele rus Vladimir Putin ar fi dispus la vreun compromis.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Trimisul special al președintelui SUA: Zelenski i-a cerut scuze lui Trump „pentru acel incident” din Biroul Oval
Trimisul special al președintelui SUA: Zelenski i-a cerut scuze lui Trump „pentru acel incident” din Biroul Oval

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a cerut scuze președintelui american Donald Trump pentru altercația care a avut loc între ei în Biroul Oval al Casei Albe la sfârșitul lunii februarie.

Trump nu se mulțumește doar cu mineralele rare ale Ucrainei și pune presiune pe Zelenski să joace cartea Rusiei
Trump nu se mulțumește doar cu mineralele rare ale Ucrainei și pune presiune pe Zelenski să joace cartea Rusiei

Oficiali ucraineni și americani, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, se pregătesc de discuții cruciale, în Arabia Saudită, cu privire la condițiile unui acord de pace cu Rusia.

Volodimir Zelenski cere din nou un armistiţiu aerian şi maritim în urma unor bombardamente ruseşti masive
Volodimir Zelenski cere din nou un armistiţiu aerian şi maritim în urma unor bombardamente ruseşti masive

Volodimir Zelenski îşi reiterează vineri apelul la un armistiţiu aerian şi maritim în Ucraina, în urma unei noi nopţi de bombardamente ruseşti masive împotriva infrastructurilor energetice ale Ucrainei, relatează AFP.

Recomandări
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor cu drone din Ucraina, duminică dimineaţă, în timp ce la Moscova aeroporturile au fost închise temporar din cauza unor atacuri ucrainene, chiar înaintea unui schimb final de prizonieri.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.