Ultimele imagini cu Papa Francisc. În prima zi de Paște a binecuvântat mulțimea și a coborât cu papamobilul printre oameni

Ultima apariție publică a Papei Francis a fost duminică, în prima zi de Paște, când a binecuvântat de la balcon mulţimea de oameni care era adunată în Piaţa Sfântul Petru, iar apoi a ieșit cu papamobilul printre oameni.
ultimele imagini cu Papa Francisc.
"Paşte Fericit!", a rostit papa Francisc, care şi-a făcut apariţia într-un fotoliu rulant şi fără canule nazale pentru oxigen, în faţa miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a celebra cea mai importantă sărbătoare din calendarul creştin.






























Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, nu a participat la niciunul dintre ritualurile Săptămânii Mare, fiind încă în convalescenţă după ce a petrecut 38 de zile în spital pentru pneumonie bilaterală şi a fost externat la 23 martie.
În omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paştelui şi care, în absenţa sa, din cauza convalescenţei după infecţia respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, papa Francisc a afirmat că Iisus "plânge lacrimile celor care suferă".
Papa l-a delegat pe Comastri să oficieze această slujbă, la care au participat aproximativ 35.000 de persoane, în Piaţa Sfântul Petru.
În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioşi să iasă "să îl caute pe Hristos în viaţă, să îl caute pe chipurile fraţilor şi surorilor lor, să îl caute în viaţa de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puţin în acel mormânt".
"El este viu şi rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă şi multiplicând frumuseţea vieţii în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi" a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte.
Papa a avut o altă apariţie surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă.
Papa Francisc s-a deplasat în după-amiaza Joii Mari la închisoarea Regina Coeli, în apropiere de Vatican, pentru a saluta deţinuţii, aşa cum a făcut de la începutul pontificatului său.
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani
Papa Francisc a murit luni dimineață a anunțat Vaticanul. Primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei duble pneumonii.
Papa a decedat în reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta.
Procesul de alegere a unui nou papă are loc, de regulă, la un interval de 15 până la 20 de zile după moartea unui pontif.
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio fusese ales să conducă Biserica Catolică în martie 2013, după ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat.
Înaltpreasfințitul Cardinal Farrell a anunțat cu durere moartea Papei Francisc, cu următoarele cuvinte: „Iubiți frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să vă anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc. La ora 7:35 în această dimineață (ora locală), Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale.”
„Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați”, a mai spus cardinalul, potrivit BBC.
Cardinalul Farrell a adăugat: „Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unul și Întreit.”