Un american rapit in urma cu doi ani de Al-Qaida in Siria a fost eliberat

Theo Peter Curtis

Theo Peter Curtis, un cetatean american rapit in urma cu doi ani de o grupare afiliata Al-Qaida in Siria, a fost eliberat duminica.

Anuntul a fost facut de secretarul de Stat american, John Kerry, intr-un comunicat. Tanarul american, prezentat drept un cercetator originar din statul Massachusetts (nord-est), fusese rapit de Frontul Al-Nosra, dar rapirea a fost tinuta in secret. Eliberarea sa a fost facilitata de ONU si a avut loc duminica, la ora locala 18.40, pe Platoul Golan, unde a fost predat Castilor Albastre, a precizat ONU.

Anuntul vine dupa ce jurnalistul american James Foley a fost decapitat intr-o inregistrare video difuzata in urma cu cateva zile de jihadistii Statului Islamic (SI). "Suntem recunoscatori sa aflam ca Theo Curtis se intoarce acasa, dupa ce s-a aflat atat de mult timp in ghearele Frontului Al-Nosra", a declarat Kerry.

Dupa un control medical, Curtis a fost predat unor reprezentanti ai Guvernului american, a adaugat ONU. Eliberarea sa a fost facuta publica de postul Al-Jazeera din Qatar, care a precizat ca statul Qatar a contribuit la punerea in libertate a cetateanului american.

Citește și
Jay Carney
Casa Alba refuza sa negocieze cu Al-Qaida pentru cetateanul american rapit in Pakistan

Potrivit Al-Jazeera, americanul a disparut in apropierea de frontiera dintre Turcia si Siria, in toamna lui 2012.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Un jurnalist american de la NBC, rapit in Siria in urma cu 5 zile, a fost eliberat
Un jurnalist american de la NBC, rapit in Siria in urma cu 5 zile, a fost eliberat

Jurnalistul american Richard Engel, care a fost rapit in urma cu cinci zile in Siria, a fost eliberat, a anuntat marti dimineata postul la care lucreaza, NBC News.

Casa Alba refuza sa negocieze cu Al-Qaida pentru cetateanul american rapit in Pakistan
Casa Alba refuza sa negocieze cu Al-Qaida pentru cetateanul american rapit in Pakistan

Casa Alba a declarat luni ca nu va negocia cu Al-Qaida pentru eliberarea ostaticului american Warren Weinstein, rapit in Pakistan. Acesta l-a rugat pe presedintele Barack Obama sa accepte cererile rapitorilor sai intr-o inregistrare video.

VIDEO. Americanul rapit de Al-Qaida se roaga de Obama sa traiasca:
VIDEO. Americanul rapit de Al-Qaida se roaga de Obama sa traiasca: "Viata mea e in mainile dvs."

Organizatia terorista Al-Qaida a dat publicitatii duminica o inregistrare video in care ostaticul american Warren Weinstein spune ca va fi ucis daca presedintele Barack Obama nu va fi de acord cu cererile teroristilor.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.