Un fost aprig prorus autorizează 103 cehi să lupte împotriva Rusiei în Ucraina

Milos Zeman
Profimedia

Preşedintele ceh Milos Zeman a dat miercuri undă verde unui număr de aproximativ 100 de cetăţeni cehi să ajute armata ucraineană să lupte împotriva forţelor ruse în Ucraina, anunţă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe.

Milos Zeman, odinioară un aprig prorus, şi-a schimbat poziţia după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Imediat după invazie el şi-a catalogat vechiul aliat, preşedintele rus Vladimir Putin, drept un ”nebun”.

”Miercuri el a semnat, la cererea lor, o decizie prin care aprobă aderarea la forţele armate ucrainene a 103 cetăţeni” cehi, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt, Jiri Ovcacek.

De la începutul Războiului din Ucraina, combatanţi străini de diverse naţionalităţi luptă de partea ucrainenilor, în urma unui apel al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Citește și
The Sun: Putin, nesigur și distras, a tremurat la slujba de Înviere, este uimitor de slăbit
Putin ar fi ordonat propagandei să-i pregătească pe ruși de o înfrângere. Deja sunt voci care anunță eșecul pe front

Decizia lui Zeman a fost semnată şi de către premierul Petr Fiala.

Cei doi lideri cehi au convenit, în martie, să nu-i pedepsească pe cehii care pleacă la război alături de trupele ucrainene.

Legea cehă interzice cetăţenilor ţării să lupte în străinătate.

Guvernul lui Petr Fiala a furnizat Ucrainei un ajutor militar în valoare de aproximativ trei milioane de coroane (118 milioane de euro/125 de milioane de dolari), conform news.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 77. Zelenski: Cu fiecare nouă atrocitate, dorința și posibilitatea de negociere dispar

Citește și...
Val de demisii în Rusia. Vladimir Putin numește cinci guvernatori interimari
Val de demisii în Rusia. Vladimir Putin numește cinci guvernatori interimari

Preşedintele rus Vladimir Putin a numit cinci guvernatori interimari - în regiunile Tomsk, Saratov, Riazan şi Kirov şi în Republica Mari El - în urma unui val de demisii.

Putin ar fi ordonat propagandei să-i pregătească pe ruși de o înfrângere. Deja sunt voci care anunță eșecul pe front
Putin ar fi ordonat propagandei să-i pregătească pe ruși de o înfrângere. Deja sunt voci care anunță eșecul pe front

Regimul lui Vladimir Putin ar fi ordonat presei de propagandă de la Moscova să mute atenția publicului de la temele sale favorite către aceea că Rusia are de înfruntat în Ucraina „toate țările UE și NATO”.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.