Un fotbalist de 24 de ani a fost înjunghiat mortal în inimă, în Spania. Mesajul transmis de Real Madrid

fotbalist mort
Twitter

Paco Naval, un fotbalist în vârstă de 24 de ani din Spania, legitimat la Chipiona CF, a fost înjunghiat mortal de un tânăr, în urma unei dispute. Reprezentanții clubului Real Madrid au transmis un mesaj pe Twitter în memoria jucătorului.

Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază, pe o stradă din orașul Cádiz. Fotbalistul a fost transportat de urgență la spital, însă din cauza rănilor grave a fost dus cu elicopterul la o altă unitate medicală. Acolo, Paco Naval a murit în dimineața zilei de duminică, potrivit mundodeportivo.com. 

Conform autorităților, fotbalistul a fost înjunghiat în inimă cu un cuțit. Atacatorul ar fi un tânăr în vârstă de 20 de ani.

„O nenorocire care ne-a șocat pe toți și care ne întristează profund, era un tânăr foarte apreciat, avea toată viața în față”, a fost mesajul publicat duminică, pe Facebook, de Consiliul Local al municipiului Chipiona.

Citește și
insecte, mancare
Hrană pentru animale de companie pe bază de insecte – ultimul produs al birocrației europene

Și reprezentanții clubului Real Madrid au transmis un mesaj în memoria fotbalistului: „Regretăm profund moartea lui Paco Naval. Condoleanțe și multă putere familiei, clubului, colegilor și celor dragi. Odihnească-se în pace!”.

Suspectul a fost arestat și așteaptă dispoziția judecătorească. 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Hrană pentru animale de companie pe bază de insecte – ultimul produs al birocrației europene
Hrană pentru animale de companie pe bază de insecte – ultimul produs al birocrației europene

Hrană pe bază de insecte pentru animale de companie nu a fost niciodată „Planul A” – este mai degrabă o soluție de avarie pentru ca producătorii de insecte să supraviețuiască.

Rusia ar fi refuzat să negocieze la Vatican pacea din Ucraina dintr-un motiv care îl îngrozește pe Putin
Rusia ar fi refuzat să negocieze la Vatican pacea din Ucraina dintr-un motiv care îl îngrozește pe Putin

Rusia ar fi refuzat să negocieze la Vatican pacea din Ucraina pentru că Vladimir Putin este îngrozit de gândul că va fi asasinat, potrivit presei ruse preluate de media maghiară.

Un bărbat cu o mutație care provoacă cancer are 67 de copii în toată Europa. Cumplita boală a fost deja diagnosticată la 10
Un bărbat cu o mutație care provoacă cancer are 67 de copii în toată Europa. Cumplita boală a fost deja diagnosticată la 10

Sperma unui bărbat purtător al unei mutaţii rare care provoacă cancer a fost folosită pentru conceperea a cel puţin 67 de copii în toată Europa, dintre care 10 au fost ulterior diagnosticaţi cu cancer.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.