Uniunea Europeană, spre deosebire de SUA, nu va clasifica houthi ca organizaţie teroristă

uniunea europeana steag
Getty

Uniunea Europeană, spre deosebire de Statele Unite, nu vor clasifica acum miliţia houthi sprijinită de Iran ca organizaţie teroristă, pentru că ea este deja sancţionată, iar schimbarea desemnării ar fi dificilă, informează miercuri agenţia DPA.

Miercuri, Statele Unite i-au pus pe houthi înapoi pe lista terorismului global, din cauza atacurilor lor în derulare în Marea Roşie şi în Golful Aden.

Houthi, care au efectuat atacuri repetate asupra unor nave în Marea Roşie, au fost deja supuşi sancţiunilor UE şi ONU începând din 2022, a subliniat miercuri un purtător de cuvânt al Serviciului de Acţiune Externă al UE.

Aceste sancţiuni au fost impuse din cauza atacurilor houthi asupra navelor comerciale în Marea Roşie. În plus, miliţia a fost acuzată de atacuri asupra civililor şi infrastructurii civile în Yemen, precum şi în legătură cu o strategie de violenţă sexuală şi de suprimare a femeilor active politic şi profesioniste, notează DPA.

Sancţiunile deja în vigoare prevăd în mod specific că toate fondurile şi resursele economice ale houthi din UE trebuie îngheţate. Ele interzic de asemenea trimiterea de fonduri sau resurse economice către grupare.

Citește și
rachetă balistică intercontinentală
Noi atacuri ale SUA în Yemen. Au fost vizate patru rachete balistice ale rebelilor Houthi

O clasificare suplimentară a houthi ca miliţie teroristă ar avea în primul rând o valoare simbolică în UE şi este comparativ greu de implementat.

Motivul pentru aceasta este că includerea pe lista UE a terorismului ar necesita o decizie judecătorească naţională sau un ordin de interzicere din partea unei autorităţi istrative. Acest lucru nu este necesar pentru sancţiuni normale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
O navă grecească, lovită de o rachetă trasă de rebelii houthi în Marea Roşie. Nu există răniţi
O navă grecească, lovită de o rachetă trasă de rebelii houthi în Marea Roşie. Nu există răniţi

O navă grecească de transport, care naviga din Vietnam spre Israel, în Marea Roşie, a fost lovită, marţi, de mişcarea houthi din Yemen. Primele informaţii arată că ar fi suferit doar avarii minore şi că nu există răniţi.

Noi atacuri ale SUA în Yemen. Au fost vizate patru rachete balistice ale rebelilor Houthi
Noi atacuri ale SUA în Yemen. Au fost vizate patru rachete balistice ale rebelilor Houthi

Armata americană a efectuat marţi noi atacuri în Yemen - vizând patru rachete ale rebelilor Houthi - care reprezentau o ”ameninţare iminentă” la adresa navelor comerciale şi militare, anunţă un oficial american.

Oficial de la Casa Albă, despre loviturile asupra poziţiilor houthi: SUA urmăresc
Oficial de la Casa Albă, despre loviturile asupra poziţiilor houthi: SUA urmăresc "dezescaladarea"

SUA urmăresc "dezescaladarea", a asigurat marţi consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, în pofida recentelor lovituri americane asupra unor poziţii houthi în Yemen, relatează AFP.

SUA anunţă că au confiscat componente de rachete balistice şi de croazieră iraniene destinate rebelilor Houthi
SUA anunţă că au confiscat componente de rachete balistice şi de croazieră iraniene destinate rebelilor Houthi

Armata americană anunţă marţi că a confiscat piese de rachetă de fabricaţie iraniană destinate rebelilor Houthi, pe un vapor, la Marea Arabiei, prima confiscare de acest tip de la începutul atacurilor Huthi vizând nave comerciale, relatează AFP.

O navă a SUA a fost lovită de rachetă în largul coastelor Yemenului. Rebelii Houthi au revendicat atacul
O navă a SUA a fost lovită de rachetă în largul coastelor Yemenului. Rebelii Houthi au revendicat atacul

O rachetă a lovit luni o navă cargo care naviga prin apele yemenite, au anunţat oficialii britanici de la centrul pentru operaţiunile comerciale maritime ale Regatului Unit (UKMTO).

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.