Vladimir Putin îl laudă pe Elon Musk. Cu cine îl compară președintele Rusiei pe miliardarul american

Vladimir Putin
IMAGO

Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia.

Aceste laude publice neobişnuite ale liderului de la Kremlin la adresa unui american intervin în contextul încălzirii relaţiilor dintre Washington şi Moscova, relatează AFP.

„Ştiţi, există o persoană care locuieşte în Statele Unite, Musk, şi care, s-ar putea spune, este nebun după (planeta) Marte”, a declarat Putin în timpul unei discuţii cu studenţii. „Acesta este genul de persoană care apare rar în rândul populaţiei umane, oameni conduşi de o anumită idee. Chiar dacă această idee poate părea improbabilă astăzi, ea devine adesea realitate după un timp”, a continuat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin a continuat comparându-l pe Elon Musk cu Serghei Koroliov (1907-1966), părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia. „Este aşa cum au fost şi ideile lui Koroliov şi ale pionierilor noştri, care au fost realizate la vremea lor, unele dintre planurile pe care le-au întocmit puteau părea incredibile”, a notat el.

Aceste declaraţii vin într-un moment de reînnoire a elor diplomatice şi de încălzire a relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite, stimulate de Donald Trump.

Citește și
Donald Trump
Apple îl sfidează pe Donald Trump. Țara pe care a ales-o în ciuda presiunilor președintelui de a-și muta producția în SUA

Elon Musk, în prezent principalul consilier al preşedintelui american, este obsedat de Marte. Cunoscut pentru previziunile sale extrem de optimiste, el intenţionează să trimită acolo racheta sa Starship în 2026 şi să lanseze misiuni cu echipaj uman din 2028.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Apple îl sfidează pe Donald Trump. Țara pe care a ales-o în ciuda presiunilor președintelui de a-și muta producția în SUA
Apple îl sfidează pe Donald Trump. Țara pe care a ales-o în ciuda presiunilor președintelui de a-și muta producția în SUA

Foxconn, furnizorul gigantului tehnologic american Apple, va investi 1,5 miliarde de dolari în India pentru a produce componente de iPhone-uri, în ciuda presiunilor preşedintelui Donald Trump de a muta producţia în SUA.

Suspectul din atacul de la Washington riscă pedeapsa capitală. Noi capete de acuzare pentru autorul dublei crime
Suspectul din atacul de la Washington riscă pedeapsa capitală. Noi capete de acuzare pentru autorul dublei crime

Individul care a ucis doi membri ai personalului ambasadei israeliene la Washington va trebui să dea socoteală pentru mai multe capete de acuzare.

Finlanda se „pregătește de ce e mai rău”, după ce Rusia a mutat trupe și echipamente lângă graniță
Finlanda se „pregătește de ce e mai rău”, după ce Rusia a mutat trupe și echipamente lângă graniță

Finlanda a declarat că se așteaptă ca Rusia să își consolideze în continuare trupele de-a lungul frontierei lor comune atunci când războiul din Ucraina se va încheia.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.