Vladimir Putin, reclamat de 2 ruşi după ce a mers pe motocicletă. Cum a încălcat legea

×
Codul embed a fost copiat

Plimbarea cu motocicleta în compania "Lupilor Nopţii" i-a adus două plângeri în justiţie liderului de la Kremlin.

Liderul de la Kremlin a participat sâmbătă, în Crimeea, la întâlnirea anuală a clubului de motociclişti Lupii Nopţii - o grupare naţionalistă care se numără printre cei mai înflăcăraţi susţinători ai lui Putin.

Preşedintele rus a condus o motocicletă cu ataş, însoţit de doi membri din garda sa de corp. Vladimir Putin a deschis coloana alături de şeful clubului, poreclit Chirurgul. 

Însă, după ce imaginile au fost difuzate de televiziunile din Rusia, cel puţin 2 persoane au depus plângeri împotriva lui Putin, acuzând faptul că a condus motocicleta fără să aibă cască pe cap, încălcând astfel legea, scrie Moscow Times

Una dintre reclamaţii a fost făcută de un avocat din Extremul Orient al Rusiei, iar alta, de un politician dintr-un consiliu regional. Nici Kremlinul, nici poliţia din Sevastopol, care ar putea să-l amendeze pe Putin, nu au comentat situaţia.

Citește și
Catastrofă ecologică în Siberia. Vladimir Putin a ordonat armatei să intervină
Catastrofă ecologică în Siberia. Vladimir Putin a ordonat armatei să intervină

Un incident similar a avut loc în mai 2018, când Putin a condus un camion pe noul pod din Crimeea fără să poarte centură. A scăpat însă de amendă, deoarece autorităţile au spus că podul nu era încă inaugurat, deci nu putea fi considerat "drum public".

 

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Vladimir Putin s-a întâlnit cu
Vladimir Putin s-a întâlnit cu "Lupii Nopţii", în timpul protestelor uriaşe din Moscova

Vladimir Putin a demonstrat că nu a uitat să meargă pe motocicletă.

Catastrofă ecologică în Siberia. Vladimir Putin a ordonat armatei să intervină
Catastrofă ecologică în Siberia. Vladimir Putin a ordonat armatei să intervină

Incendiile uriaşe, care afectează de câteva zile mai multe regiuni din Siberia au devenit o adevărată catastrofă ecologică, avertizează cele mai importante organizaţii de protecţie a mediului.

Reacția lui Putin după ce un student înalt s-a așezat în fața lui la o poză de grup. VIDEO
Reacția lui Putin după ce un student înalt s-a așezat în fața lui la o poză de grup. VIDEO

Imagini amuzante în care protagoniști sunt Vladimir Putin și un student înalt s-au viralizat pe rețelele de socializare din Rusia. 

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.