„China modernă” asigură SUA că este „o oportunitate” şi „nu o ameninţare”. Beijingul și Washingtonul, din nou față în față

Wang Shouwen
AFP

Viceministrul chinez al Comerţului, Wang Shouwen, a declarat sâmbătă la Tianjin, în cadrul unei întrevederi cu omologul său american, Marisa Lago, că o Chină modernă este o "oportunitate" economică şi "nu o ameninţare" pentru SUA.


Comerţul constituie unul dintre numeroasele subiecte de fricţiune între cele două mari puteri mondiale, alături de rivalitatea în tehnologii, tensiunile din Marea Chinei de Sud sau chiar Taiwanul.

Dar atât Beijingul, cât şi Washingtonul încearcă de anul trecut să menţină schimburile în pofida diferendelor.

Aceasta este a doua întâlnire din acest an între cei doi responsabili pe probleme de comerţ internaţional.

Ei au purtat discuţii "profesionale, raţionale şi pragmatice" pe probleme politice şi comerciale, ridicate în special de comunităţile de afaceri din cele două ţări, se arată într-un comunicat al Ministerul chinez al Comerţului.

Citește și
Vladimir Putin
Putin spune că Brazilia, China sau India ar putea acționa ca intermediari în negocierile de pace cu Ucraina

Wang Shouwen (foto) a exprimat îngrijorarea ţării sale cu privire la numeroase suprataxe vamale sau sancţiuni americane care vizează companii sau produse chineze.

El a subliniat, de asemenea, că China s-a opus restricţiilor impuse de Statele Unite în materie de comerţ şi investiţii "sub pretextul supracapacităţii" chinezilor.

"O Chină modernă, cu o populaţie mare, este o oportunitate pentru Statele Unite şi nu o ameninţare", a subliniat responsabilul chinez.

Companiile şi produsele chineze sunt ţinta a numeroase sancţiuni sau restricţii americane, impuse în special în numele luptei împotriva concurenţei neloiale sau a securităţii naţionale, notează AFP, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
China caută viață pe Marte. Ce va aduce pe Pământ, pentru prima dată în istoria omenirii
China caută viață pe Marte. Ce va aduce pe Pământ, pentru prima dată în istoria omenirii

China intenţionează să lanseze peste aproximativ patru ani o misiune spaţială care va avea drept scop aducerea pe Pământ a unor mostre de sol marţian, ceea ce ar constitui o premieră la nivel mondial, relatează vineri agenţia DPA.

 

Putin spune că Brazilia, China sau India ar putea acționa ca intermediari în negocierile de pace cu Ucraina
Putin spune că Brazilia, China sau India ar putea acționa ca intermediari în negocierile de pace cu Ucraina

Beijing, Brazilia sau New Delhi – acestea sunt capitalele pe care Vladimir Putin le-ar considera intermediari cinstiți în discuțiile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat joi conducătorul rus.

Strategia națională de securitate a Chinei: ”Muzica rock și internetul sădesc sămânța revoluției în tineretul chinez”
Strategia națională de securitate a Chinei: ”Muzica rock și internetul sădesc sămânța revoluției în tineretul chinez”

Muzica rock și internetul sunt potențiale capcane ale „revoluției de culoare” occidentale care amenință China, se arată în noul manual ideologic al Beijingului.  

Recomandări
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească

Guvernul din Țările de Jos presupune că va trebui să ramburseze costurile pentru coiful dacic și cele trei brățări de aur furate de la Muzeul Drents. Ministerul Educației, Culturii și Științei scrie că „cel mai probabil” va trebui să plătească daunele.

Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național
Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național

În timp ce bugetarii sunt răsplătiți zilnic cu peste 7,5 milioane de euro din fonduri publice, ministrul Marcel Boloș cere amânarea Legii salarizării unitare, invocând presiunea deficitului bugetar.

Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR
Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR

Comisia Europeană suspendă plata a 869 de milioane de euro din PNRR către România, pentru neîndeplinirea a trei jaloane.