Zeci de femei din Belarus au fost arestate. Printre ele se află și bunica activistă

proteste, Belarus
Profimedia

Poliţia a arestat sâmbătă sute de protestatari la Minsk, la o manifestaţie împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, a relatat un martor agenţiei Reuters, citat de Agerpres.

Circa 2000 de manifestanţi au participat la un marş prin capitala Belarus, cerând demisia şefului statului.

La demonstraţia de sâmbătă au fost prezente în special femei. După câteva îmbrânceli cu forţele de ordine, poliţia a barat traseul marşului şi a început să extragă pe rând câte o persoană din mulţime.

 

Citește și
militari din Belarus
29 de ţări condamnă arestările în masă și restricţionarea internetului în Belarus

Într-un loc, zeci de femei au fost înconjurate de bărbaţi în uniforme verzi şi cagule negre, în faţa unui mall; protestatarele strigau 'Doar laşii lovesc femei!'.

 

O femeie a rămas aparent inconştientă la pământ, apoi a fost ridicată de o ambulanţă.

Printre arestate se află şi activista de opoziţie Nina Baghinskaia, în vârstă de 73 de ani, care a ajuns un simbol al mişcării de protest luna trecută, când le-a opus rezistenţă poliţiştilor înarmaţi.

Protestele din fosta republică sovietică continuă, după alegerile din 9 august câştigate oficial de Lukaşenko, dar contestate de opoziţie. Preşedintele a respins acuzaţiile de fraudă.

Represiunea practicată de regimul Lukaşenko a determinat Uniunea Europeană să discută eventuale sancţiuni. Liderul belarus aflat la putere de 26 de ani susţine că manifestaţiile împotriva sa sunt sprijinite de puteri străine.

El a reuşit luna aceasta să obţină un împrumut de 1,5 miliarde de dolari din partea Rusiei, aliata tradiţională a ţării sale.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu
Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu

Igor Dodon îl iră pe Aleksandr Lukașenko pentru ceea ce a făcut, iar Belarus ar trebui văzut ca un exemplu de către Republica Moldova, a spus șeful statului de peste Prut.

29 de ţări condamnă arestările în masă și restricţionarea internetului în Belarus
29 de ţări condamnă arestările în masă și restricţionarea internetului în Belarus

29 de ţări, printre care SUA şi Germania, au emis joi o declaraţie comună prin care au condamnat restricţionarea internetului de către conducerea de la Minsk, după ce în Belarus au avut loc luna trecută alegeri prezidenţiale „frauduloase”.

Propunerea Poloniei pentru stabilizarea Belarusului: fond de un miliard de euro de la UE
Propunerea Poloniei pentru stabilizarea Belarusului: fond de un miliard de euro de la UE

Polonia a anunţat joi că va cere UE să creeze un fond de stabilizare pentru Belarus în valoare de cel puţin un miliard de euro, în contextul manifestaţiilor fără precedent care zguduie fosta republică, conform Reuters.

Celebră pe internet. O străbunică de 73 de ani îi înfruntă pe jandarmii din Belarus
Celebră pe internet. O străbunică de 73 de ani îi înfruntă pe jandarmii din Belarus

În timp ce protestele de stradă din Belarus continuă, ajungând la a 4-a săptămână, o străbunică de 73 de ani s-a transformat într-un erou mai puțin obișnuit pentru manifestanți, se arată într-un reportaj realizat de jurnaliștii de la BBC News.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.