Explozii la câțiva pași de Zelenski și premierul Greciei, în Odesa. „A fost o experiență zguduitoare”

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în Odesa.

Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au survenit la numai aproximativ 150 de metri de convoi şi au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene, relatează acelaşi post.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană. Alte media din Grecia relatează despre un atac cu rachete, nu cu drone.

Premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine

Potrivit corespondentului la faţa locului al televiziunii publice greceşti ERT, atacul cu rachete a survenit ulterior, în timpul reuniunii dintre Zelenski şi Mitsotakis, atunci fiind declanşate şi sirenele de raid aerian, potrivit Agerpres.

„N-am avut timp să ajungem într-un adăpost, a fost o experiență zguduitoare”, a declarat ulterior Kyriakos Mitsotakis.

Citește și
Annalena Baerbock
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită neanunţată în Ucraina. "O zi a bucuriei"

Surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Salvatorii ucraineni au finalizat intervenţia după atacul cu dronă asupra unei clădiri civile. Bilanţul final: 12 morţi
Salvatorii ucraineni au finalizat intervenţia după atacul cu dronă asupra unei clădiri civile. Bilanţul final: 12 morţi

Salvatorii ucraineni au finalizat duminică intervenţia după atacul cu dronă asupra unei clădiri de apartamente din oraşul Odesa, găsind încă patru cadavre, ceea ce face ca bilanţul să ajungă la 12 morţi, relatează Reuters.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită neanunţată în Ucraina.
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită neanunţată în Ucraina. "O zi a bucuriei"

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a sosit, sâmbătă, în oraşul ucrainean Odesa, însoţită de omologul ei ucrainean, Dmitro Kuleba, în ziua în care s-au împlinitdoi ani de la lansarea invaziei ruse.

„Este oraşul nostru rusesc-rusesc”. Medvedev anunță țintele Rusiei
„Este oraşul nostru rusesc-rusesc”. Medvedev anunță țintele Rusiei

Trupele ruseşti vor merge mult mai departe în Ucraina, cucerind oraşul Odesa din sudul ţării şi ar putea chiar să avanseze într-o zi până în capitala Kiev, a declarat joi fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, relatează Reuters.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale
Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale

Procurorii Parchetului General au decis să extindă urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu, pentru că a promovat în public doctrine legionare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost citat pentru a afla noile acuzații.