Ziarista rusă Marina Ovsiannikova: Societatea în Rusia, împărțită în două. Propaganda de stat le-a spălat creierele

×
Codul embed a fost copiat

Ziarista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina, la o televiziune a propagandei ruseşti, spune că înţelege perfect drama prin care trec ucrainenii.

Ea afirmă că viaţa i s-a schimbat „irevocabil” după protestul inedit şi că speră că nu fie inculpată pentru fapta sa.

Într-un interviu acordat miercuri seară CNN, angajata televiziunii ruse Pervâi Kanal a povestit că se află la prieteni, departe de copiii săi.

„Mi-am dat seama că viaţa mea s-a schimbat într-un mod irevocabil. Sper să nu fiu acuzată penal. (...) La acest moment nu sunt foarte îngrijorată, pentru că a fost amendă istrativă. Dar este o anchetă penală în curs şi nu ştiu ce se va întâmpla”, a declarat Marina Ovsiannikova la CNN.

Ea a povestit cum s-a decis să protesteze, spunând că a fost un gest „spontan”, dar se gândea de „destul de mult timp” la acel gest.

Citește și
Vladimir Medinsky, delegatie rusia negocieri iunie 2025
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

„A fost un simţ crescând al lipsei de satisfacţie, care a crescut an de an şi am ajuns la un punct fără întoarcere, în care pur şi simplu nu am mai putut să rămân tăcută”, a povestit angajata televiziunii ruse.

Ea a mărturisit că „până în ultimul moment” s-a temut că nu va putea să-şi pună în aplicare protestul, dar şi că nu va avea efectul scontat. În cele din urmă şi-a dat seama că mişcându-se foarte repede va putea trece de forţele de securitate care se aflau la intrarea în zona în care se afla prezentatoarea.

Marina a povestit că i-a fost luat telefonul, ca parte a amenzii istrative primite, dar că, din ce a aflat, unii dintre colegii săi au început să demisioneze de la televiziunile de propagandă, pentru că gândesc la fel ca ea cu privire la puterea de la Moscova. Pe de altă parte, jurnalista mărturiseşte că jumătate dintre ruşi au „creierul spălat” de propagandă şi că are membri în familie, pe mama ei chiar, care repetă frazele propagandei.

„Societatea în Rusia e împărţită în două: jumătate sprijină războiul, cealaltă jumătate nu. Cei care sprijină războiul se uită la televiziunile de stat. Propaganda de stat le-a spălat creierele, pentru că propaganda de stat lucrează de dimineaţă până seară. (...) Am vrut să arăt lumii că majoritatea ruşilor sunt împotriva războiului şi că chiar dacă cred ce spune propaganda, sunt pacifişti, urăsc războiul. În Rusia toată lumea e speriată de ce se întâmplă, e confuză. Viaţa ni s-a schimbat peste noapte, ruşii sunt chiar speriaţi de ce se întâmplă şi chipurile lor arată teamă şi confuzie”, spune ea.

Cât despre viitorul său, Marina Ovsiannikova declară: „Nu pot spune ce voi face mâine”.

„E dificil să planifici orice, pentru că toată lumea trăieşte în modul: mulţumim pentru ziua de azi, căci nu ştim ce va aduce cea de mâine”, adaugă

În ceea ce priveşte viitorul copiilor ei, femeia, care este mamă a doi copii, spune că „se teme pentru ei foarte mult, dar speră că va fi bine”.

Marina Ovsiannikova a povestit, în limba engleză, că „înţelege perfect” ceea ce trăiesc ucrainenii, pentru că a trăit în Cecenia şi se afla în Groznâi, pe atunci atacat de ruşi. Ea s-a arătat „îngrijorată” ş pentru soarta soldaţilor ruşi, despre care crede că nu înţeleg de ce trebuie să lupte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Decizia lui Trump de a proteja industria din SUA aduce efecte negative pe piața globală. Europa are cel mai mult de suferit
Decizia lui Trump de a proteja industria din SUA aduce efecte negative pe piața globală. Europa are cel mai mult de suferit

Tarifele de 50% la importurile de oţel anunţate de preşedintele american Donald Trump riscă să ducă la scăderea preţurilor în Europa şi la creşterea puternică a acestora în SUA, potrivit analiştilor.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.