„Săptămâna furiei” în Liban. Peste 400 de persoane au fost rănite în urma protestelor

×
Codul embed a fost copiat

Pentru a două noapte consecutiv, pe străzile din Beirut s-au dus lupte grele între protestatarii anti-guvernamentali şi forţele de ordine.

Manifestanții, care au decretat o „săptămână a furiei”, au aruncat cu pietre, sticle incendiare și petarde către scutieri, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Aproape 400 de persoane au fost rănite în timpul luptelor de stradă din weekend.

Au fost cele mai grave violențe de la izbucnirea manifestațiilor, în toamna anului trecut, pe fondul uneia dintre cele mai serioase crize economice din istoria Libanului.

Evenimentele au dus la demisia premierului, însă acesta conduce în continuare un guvern interimar. Iar protestatarii sunt din ce în ce mai furioși pentru că țara nu are un guvern legitim de trei luni.

Citește și
Carlos Ghosn escortat de politie
Metoda incredibilă prin care a scăpat cel mai faimos evadat din lume. În ce s-a ascuns

Sistemul bancar este aproape de colaps. Moneda națională a pierdut 60% din valoare, prețurile au crescut amețitor și oamenii nu mai reușesc să își achite facturile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Sute de oameni, răniți în Beirut. Scene de violență între protestatari și forțele de ordine
Sute de oameni, răniți în Beirut. Scene de violență între protestatari și forțele de ordine

Sute de oameni au fost răniți la Beirut, după ciocniri între protestatarii anti-guvernamentali și forțele de ordine.

Metoda incredibilă prin care a scăpat cel mai faimos evadat din lume. În ce s-a ascuns
Metoda incredibilă prin care a scăpat cel mai faimos evadat din lume. În ce s-a ascuns

Autorităţile japoneze au stabilit că fostul preşedinte al Nissan Motor, Carlos Ghosn, a fost ajutat de doi americani să fugă din Japonia, arată marţi presa niponă preluată de DPA.

Libanezii continuă protestele declanșate după anunțarea taxelor pe WhatsApp
Libanezii continuă protestele declanșate după anunțarea taxelor pe WhatsApp

Libanezii continuă să demonstreze împotriva guvernului. În ciuda apariţiei armatei pe străzile din Beirut, mii de oameni rămân fermi pe poziţie. Au avut loc ciocniri sporadice, dar în general manifestaţiile sunt paşnice.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.