Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"
Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.
Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.
Procurorii Parchetului European au făcut percheziţii la Primăria Oraviţa şi la Spitalul Orăşenesc Oraviţa din judeţul Caraş-Severin, într-un dosar în care este cercetată o fraudă cu fonduri europene.
Fosilele de dinozauri ar putea fi cheia unor noi descoperiri privind cancerul şi ar putea influenţa viitoarele tratamente pentru oameni, au declarat oamenii de ştiinţă din Regatul Unit, informează DPA şi PA Media.
Întâmpinat de aplauze furtunoase pe covorul roșu, vedeta în vârstă de 90 de ani a împărtășit acest moment minunat cu iubirea vieții sale, Ceyla Lacerda.
Cazinoul din Constanţa, clădirea emblematică de la malul Mării Negre s-a deschis spre vizitare miercuri, iar preţul unui bilet întreg este de 50 de lei.
Un număr de 201 localităţi din 30 de judeţe au fost afectate de inundaţiile şi fenomenele meteo din ultimele zile, a informat, joi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
În costum de baie, Sofia Vergara e un vis! Actrița care va împlini 53 de ani în iulie arată absolut senzațional atât pe covorul roșu, dar și-n viața de zi cu zi.
Un medic roman, erou în Marea Britanie, după ce și-a pierdut viața în încercare disperată de a salva două fetițe care se înecau în mare.
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) oferă o serie de recomandări pentru siguranţa online a copiilor, în contextul apropierii Zilei Internaţionale a Copilului şi a vacanţei de vară.
Mii de rezervişti din trei judeţe au spus „prezent” când au fost chemaţi din nou la poligon, pentru instruire.
Un raport al Avocatului Poporului propune creșterea sancțiunilor pentru conducerea fără permis sau sub influența alcoolului ori a altor substanțe interzise, pentru a îmbunătăți siguranța rutieră în România, anunță adjunctul Mircea Criste.
Principalul obiectiv al Rusiei într-un război împotriva NATO nu ar fi acapararea unor teritorii întinse, cel puțin nu în faza inițială a conflictului, ci distrugerea alianței ca entitate politică și militară.
Gina Pistol și Smiley, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc, sărbătoresc în aceste zile doi ani de la căsătorie.
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că actuala conducere a PSD ar trebui să se retragă la următorul congres, afirmând că partidul este „setat pe autodistrugere” și că Marcel Ciolacu „nu mai are niciun viitor politic”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri o presiune internaţională sporită asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei, relatează AFP.
Un mare producător de medicamente din Elveția testează un antibiotic care promite să revoluționeze lupta cu bacteriile rezistente.
Noua construcţie politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală, obligaţia Ministerului Finanţelor fiind de a pune pe masa partidelor toate scenariile posibile.
Românii investesc tot mai mult în aur, inclusiv în lingouri de un kilogram, semn al interesului crescut pentru active de refugiu, pe fondul incertitudinilor economice şi geopolitice, arată o analiză realizată de o companie specializată.
Inundațiile trec, oamenii rămân cu necazurile. Se vede cel mai bine în județul Galați, unde, după dezastrul provocat de ape în luna septembrie a anului trecut, lucrurile sunt departe de a reveni la normal.
Cafeaua nu e bună pentru oricine și cu siguranță nu în orice cantitate. Un studiu recent realizat în Australia a arătat că persoanele cu istoric de depresie, care consumă cantități mari de cofeină, sunt mai stresate decât cele care beau mai puțin.
Poliția Federală din Brazilia a anunțat miercuri că a reținut cinci persoane suspectate de implicare într-un grup organizat care plănuia să spioneze și să asasineze parlamentari și judecători de rang înalt, potrivit Reuters.
Un pompier din Giurgiu a fost desemnat cetățean de onoare și decorat de MAI pentru serviciul exemplar și meritele profesionale, după ce a salvat printr-un apel viața unui bărbat care se înecase cu mâncare.
Brandul de frumusețe al fotomodelului Hailey Bieber, Rhode, a fost vândut miercuri gigantului de cosmetice e.l.f. Beauty pentru 1 miliard de dolari.
O femeie din Maryland a câștigat 100.000 de dolari la loterie după ce și-a ascultat instinctul și a cumpărat un bilet „dintr-un impuls”, în drum spre casă.
Pentru mulți dintre noi, bucătăria nu ar fi la fel fără cuptorul cu microunde. Acest aparat a devenit indispensabil în ultimele decenii, însă, în ciuda utilității sale, există câteva alimente pe care nu ar trebui niciodată să le încălzești în el.
Un parapantist chinez care a fost ridicat accidental de un curent ascendent la peste 8.000 de metri altitudine a fost suspendat de la activitate timp de șase luni, după ce un videoclip cu experiența sa a devenit viral.
O bucată uriaşă dintr-un gheţar din Alpii Elveţieni s-a desprins miercuri după-amiază, provocând o avalanşă de gheaţă, noroi şi roci care a îngropat parţial un sat de munte.
Elevii claselor a XII-a se pregătesc să încheie anul școlar și se concentrează pe examenul maturității.
Două călugăriţe braziliene au devenit celebre pe internet, după o sesiune improvizată de beatbox şi dans în timpul unui program la o televiziune catolică, potrivit CNN.
Am tot vorbit despre inteligența artificială și vedem și foarte multe știri pe acest subiect. Există și niște cursuri gratuite pe care le putem face ca să înțelegem mai bine inteligența artificială.
NATO intenţionează să ceară Germaniei să contribuie cu încă şapte brigăzi, echivalentul a aproximativ 40.000 de militari, pentru consolidarea apărării Alianţei.
Parlamentul rus este pe cale să adopte o lege care ar reglementa dreptul companiilor străine de a recupera activele vândute în timpul ieșirii lor din țară.
Sesiunea de înscriere în cadrul programului "Rabla" 2025 va debuta pe data de 4 iunie, pentru unităţile istrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice, iar din 19 iunie pot aplica şi persoanele fizice.
Diminețile încep grăbit, inboxul e deja plin, iar ideile îți vin când te aștepți mai puțin. Într-o zi obișnuită, între taskuri, întâlniri și momente de inspirație spontană, ai nevoie de un gadget care înțelege ritmul tău.
Un tramvai cumpărat recent cu bani europeni a fost scos din circulație după un accident. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Elevii care urmează să susțină Evaluarea Națională au la dispoziție o platformă gratuită care îi ajută să învețe mai eficient: Digitaliada, dezvoltată de Fundația Orange.
Deputatul George Becali a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni, că funcţia de premier ar trebui să revină Partidului Social Democrat, având în vedere că acesta a câştigat alegerile parlamentare.
Contracepția și planificarea familială joacă un rol esențial în viața fiecărei femei moderne, permițându-i să facă alegeri informate și să își mențină controlul asupra sănătății reproductive.