„Vrei să-ți arăți puterea? Ești un bărbat puternic”: Mașinăria de recrutare a Rusia, activată în China prin social media

recrutare china

Clipurile video circulă pe rețelele sociale chineze. Unele sunt propagandă rusească realizată profesionist, cu bărbați „durii”; altele par mai degrabă reclame făcute de influenceri pentru o „vacanță de muncă”.

Există și capturi de ecran publicate de cetățeni obișnuiți care se pregătesc să părăsească China. Toate însă au un lucru în comun: promovează beneficiile de a deveni mercenar chinez în armata rusă, scrie The Guardian.

Marți, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că doi cetățeni chinezi au fost capturați în regiunea Donețk și a acuzat Moscova că încearcă să implice China „direct sau indirect” în conflict.

O zi mai târziu, el a declarat că cei doi fac parte dintr-un grup de cel puțin 155 de chinezi aflați în serviciul armatei ruse. China susține că este neutră în conflict, deși liderul său, Xi Jinping, este un aliat declarat al președintelui rus Vladimir Putin, cu un „parteneriat fără limite” între cele două state.

Zelenski a cerut explicații Beijingului, acuzându-l că închide ochii la recrutările făcute de Rusia în rândul cetățenilor chinezi.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin declară că armata rusă a început crearea unei zone de securitate în nordul Ucrainei

Se știe că Rusia a recrutat sau a încercat să recruteze mercenari străini – inclusiv din Coreea de Nord, Siria și Libia – în timpul conflictului. El a spus că Rusia își promovează campaniile de recrutare pe platforme chineze precum Douyin (versiunea chineză a TikTok), iar Beijingul este conștient de acest lucru.

Promovarea războiului

 

Numeroase videoclipuri de recrutare pot fi găsite ușor pe rețelele sociale chineze. Toate pun accent pe pachetul salarial oferit, care variază între 60.000 și 200.000 de yuani (aproximativ 7.000 – 22.000 de euro) ca bonus la semnare, și un salariu lunar de aproximativ 18.000 de yuani (2.000 de euro).

Un videoclip, vizionat de sute de mii de ori, pare a fi o reclamă oficială rusească cu subtitrări în chineză.

Arată bărbați caucazieni care renunță la joburile lor de zi cu zi pentru a merge la luptă și întreabă: „Vrei să-ți arăți puterea aici? Este acesta drumul pe care îl dorești? Ești un bărbat puternic – fii ca ei!”

Un alt clip popular este realizat de cineva care pretinde că a fost deja recrutat.

„Din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, plec acolo după Anul Nou,” spunea acesta în decembrie, pe fundalul unor capturi de ecran cu informații despre cum se poate aplica.

Într-un alt videoclip, o influenceriță rusă se adresează celor peste 300.000 de urmăritori ai săi în limba mandarină, promovând beneficiile financiare ale înscrierii în armata rusă, inclusiv bonusuri, salarii lunare, locuință și servicii medicale sau pentru copii.

„Veți fi antrenați de instructori cu experiență, echipați cu cele mai bune echipamente profesionale,” spune ea.

„La Moscova, oricine are sub 60 de ani se poate înrola, indiferent dacă a servit într-o armată străină. Cetățenii străini și ruși se pot înscrie voluntar.”

Reacțiile la postările utilizatorilor chinezi care spun că se înrolează au fost variate. Unii întrebau cum pot participa sau dacă lipsa cunoștințelor de limba rusă reprezintă un obstacol. „Există o echipă în Shanxi? Mă înscriu. Am pașaportul pregătit și pot pleca oricând,” a scris un utilizator.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Vladimir Putin declară că armata rusă a început crearea unei zone de securitate în nordul Ucrainei
Vladimir Putin declară că armata rusă a început crearea unei zone de securitate în nordul Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armata rusă a început să creeze o zonă de securitate la frontiera cu Ucraina, care ar include teritorii ale regiunilor Sumî şi Harkov din nordul Ucrainei, relatează agenţiile de presă EFE şi Unian.

 

Armata nord-coreeană trage mai multe rachete de croazieră către Marea Japoniei
Armata nord-coreeană trage mai multe rachete de croazieră către Marea Japoniei

Armata nord-coreeană anunţă că Phenianul a tras joi, către mare, o salvă de rachete de croazieră, detectate de armata sud-coreeană în apropierea provinciei nord-coreene Hamgyong de Sud, relatează AFP.

Raport spaniol: Kremlinul a desfăşurat campanii de dezinformare pentru a influența alegerile din alte ţări, precum România
Raport spaniol: Kremlinul a desfăşurat campanii de dezinformare pentru a influența alegerile din alte ţări, precum România

Un raport confidenţial al serviciilor de securitate naţională din Spania arată că Rusia a desfăşurat campanii de dezinformare după inundațiile din 2024, vizând subminarea încrederii în instituțiile democratice și sprijinul oferit Ucrainei.

Recomandări
MAE: Este în derulare o campanie de dezinformare care ”prezintă toate caracteristicile dezinformării ruseşti”
MAE: Este în derulare o campanie de dezinformare care ”prezintă toate caracteristicile dezinformării ruseşti”

Ministerul de Interne a transmis, joi, că se derulează, de câţiva ani deja, o ”campanie susţinută de manipulare şi interferenţă informaţională străină menită să influenţeze opinia publică din România şi, cel mai recent, alegerile din ţară”.

Calculele arată că România este în recesiune încă de anul trecut, spune Nicușor Dan. Cum putem ajunge la stabilitate
Calculele arată că România este în recesiune încă de anul trecut, spune Nicușor Dan. Cum putem ajunge la stabilitate

Calculele economice arată că România este în recesiune încă de anul trecut. Aşa sună semnalul de alarmă tras chiar de președintele-ales al României.

Schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată de la 1 iulie. Doar persoanele vulnerabile vor putea beneficia
Schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată de la 1 iulie. Doar persoanele vulnerabile vor putea beneficia

De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, și doar persoanele vulnerabile vor fi sprijinite în continuare de stat.