Președintele Comitetului Olimpic Român, despre Sabrina Voinea: Nota va fi modificată, nu știm dacă va fi argint sau bronz

sabrina voinea

Exercițiul Sabrinei Voinea din finala la sol de la Jocurile Olimpice va fi reanalizată, iar președintele COSR, Mihai Covaliu, este convins că nota acesteia va fi mărită, iar sportiva noastră va obține sigur o medalie.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a declarat pentru Euronews că nota Sabrinei Voinea din finala la sol de la Jocurile Olimpice va fi în mod sigur modificată, iar sportiva noastră va fi cu siguranță medaliată, fie cu argint, fie cu bronz.

Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă. Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată. Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o", a declarat Covaliu.

Depunctată pentru un pas în afara covorului care nu apare în nicio reluare a exercițiului

Sabrina Voinea a terminat finala la sol pe locul 5, după o depunctare contestată vehement de partea română. Oficial, românca a terminat concursul cu 13.700, arbitrii depunctând-o cu o zecime pentru un pas în afara covorului care nu apare însă pe nicio reluare a exercițiului.

Fără acea depunctare, Sabrina Voinea ar fi primit nota 13.800 și medalia de bronz, în fața americancei Chiles Jordan (13.766).

Citește și
sabrina voinea
O arbitră din România, desemnată oficial să noteze evoluțiile de la JO, verdict în cazul gimnastei Sabrinei Voinea: „E clar!”

Rând pe rând, antrenoarea și mama gimnastei, marea glorie Nadia Comăneci, COSR și Federația Română de Gimnastică au contestat decizia arbitrilor, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv judecă în prezent acest caz, urmând ca până duminică să anunțe un verdict oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Gimnasta Sabrina Voinea, la întoarcerea în țară: „Nu îmi doresc să mă las de gimnastică”. Mama sportivei caută dreptatea
Gimnasta Sabrina Voinea, la întoarcerea în țară: „Nu îmi doresc să mă las de gimnastică”. Mama sportivei caută dreptatea

Echipa de canotaj a adus cinci medalii olimpice - două de aur și trei de argint, în timp ce situația gimnastelor Ana Bărbosu și Sabrina Voinea încă este dezbătută, inclusiv de către reprezentanții Federației Internaționale de Gimnastică.

O arbitră din România, desemnată oficial să noteze evoluțiile de la JO, verdict în cazul gimnastei Sabrinei Voinea: „E clar!”
O arbitră din România, desemnată oficial să noteze evoluțiile de la JO, verdict în cazul gimnastei Sabrinei Voinea: „E clar!”

Prestația gimnastei Sabrina Voinea din finala de la sol a Jocurilor Olimpice va fi reanalizată de Federația Internațională de Gimnastică. După șocul suferit, luni, de gimnastele noastre, România a transmis un protest oficial către forurile internaționale.

Scandal la Jocurile Olimpice. România cere justificări pentru penalizările gimnastei Sabrina Voinea
Scandal la Jocurile Olimpice. România cere justificări pentru penalizările gimnastei Sabrina Voinea

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică cere şefului federaţiei internaţionale Morinari Watanabe prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la dificultate si execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea în finala de la sol.

Antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea anunță că se va adresa TAS pentru „nedreptatea creată” în finala la sol de la JO
Antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea anunță că se va adresa TAS pentru „nedreptatea creată” în finala la sol de la JO

Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea, anunță că se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv pentru „nedreptatea creată” în finala olimpică la sol, de luni.

Sabrina Voinea își anunță retragerea din gimnastică. Momentul tulburător în care Anei Maria Bărbosu i se ia medalia | VIDEO
Sabrina Voinea își anunță retragerea din gimnastică. Momentul tulburător în care Anei Maria Bărbosu i se ia medalia | VIDEO

Fosta gimnastă Camelia Voinea, mama şi antrenoarea Sabrinei Maneca-Voinea, a anunţat retragerea gimnastei după ce nu a obţinut o medalie la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris.  

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.