Băsescu: Proiectul noii legi a pensiilor menţine furtul din banii publici

traian basescu
Inquam

Proiectul noii legi a pensiilor menţine furtul din banii publici în favoarea unor categorii bine selectate, menţinând sistemul special de pensii, susţine fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP.

"De mai bine de un an, în spaţiul public se fac dezbateri lungi legate de noua lege a pensiilor şi acesta este un lucru foarte bun.

Totuşi, în aceste dezbateri inundate de cuvântul 'echitate', de puţine ori se vorbeşte despre pensiile speciale. Aşa cum declară doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu, noua lege are ca principal obiectiv restabilirea echităţii în sistemul de pensii de stat. De acord, dar ... Este greu de acceptat expresia 'echitate' când principiul contributivităţii nu funcţionează pentru toţi pensionarii, menţinându-se pensiile speciale.

Din păcate, menţinând sistemul special de pensii, proiectul noii legi menţine furtul din banii publici în favoarea unor categorii bine selectate, alese să susţină prin vot perpetuarea la putere a PSD-ului", a afirmat Băsescu într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

El ite totuşi că unele meserii au un nivel ridicat de privaţiuni, dar a arătat că salariaţii din aceste domenii sunt "răsplătiţi cu stagii complete de cotizare reduse, putându-se pensiona la vârste de 40 - 50 ani şi nu la 65 ani".

Citește și
pensii
Legea Pensiilor se modifică. Românii care-și vor putea cumpăra vechimea

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Legea Pensiilor se modifică. Românii care-și vor putea cumpăra vechimea
Legea Pensiilor se modifică. Românii care-și vor putea cumpăra vechimea

Proiectul legii pensiilor, publicat de Ministerul Muncii în urmă cu o lună, va fi modificat.

Dăncilă: Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor
Dăncilă: Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor

Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social care se va desfăşura joi după-amiază la Palatul Victoria.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.