Grupul PPE din Parlamentul European critică PSD pentru că nu-l susține pe Nicușor Dan: Este pur şi simplu inacceptabil

Grupul Partidului Popular European (PPE) a condamnat marți decizia PSD de a nu-l sprijini pe Nicușor Dan în turul II al alegerilor prezidențiale, susținând în schimb sprijinul acordat de PNL și UDMR.
PSD "a eşuat în a-şi arăta angajamentul faţă de valorile europene", se arată într-un comunicat de presă al Grupului PPE.
"Decizia Partidului Social Democrat din România este pur şi simplu inacceptabilă. Aştept un angajament clar din partea lor de a susţine singurul candidat pro-european. În faţa extremismului în creştere în întreaga Europă, nu este loc pentru jocuri politice", a declarat Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din PE, citat în comunicat.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Grupul și-a anunțat susținerea față de decizia PNL și USR
"România joacă un rol esenţial în cadrul Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte securitatea Uniunii, fiind stat la graniţa cu Ucraina. Un candidat anti-european, populist şi extremist, precum George Simion, care are interdicţie de a intra atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova, reprezintă o ameninţare nu doar pentru securitatea României, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană", a afirmat la rândul său eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului PPE în PE.
"Grupul PPE susţine pe deplin decizia partidelor membre PPE - Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România - de a-l sprijini pe Nicuşor Dan. Angajamentul real al unui partid politic faţă de valorile europene se dovedeşte prin decizii concrete în momente importante ca acesta, nu doar prin declaraţii sau formulări pompoase în documentele interne ale partidului", au concluzionat Weber şi Mureşan, conform comunicatului.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, având 188 de membri.