Cum reușesc politicienii români să încheie contracte cu statul, deși sunt obligați prin lege să renunțe la firme

×
Codul embed a fost copiat

Ajunși senatori și deputați unii dintre politicienii români au renunţat, obligaţi de lege, la firmele lor - dar numai în acte.  

Astfel că societăţile nu au fost închise, ci merg foarte bine conduse de diverşi membri ai familiei. Nu de puține ori companiile cu pricina ajung să încheie contracte cu statul care le asigură în final un profit sigur şi deloc de neglijat.

Ion Iordache a fost primarul comunei Turceni, din Gorj, iar din 2020 a devenit senator. A cedat firma pe care o avea fiului său în 2008, iar afacerile au mers mai departe. Anul trecut societatea a încheiat 14 contracte cu instituții ale statului, cu un total de o jumătate de miliard de lei.

Ion Iordache, senator Forța Dreptei: Nu mă mai implic pentru că nu pot. Dar în același timp, nu pot să neg că sunt copiii mei, familia mea, dacă pot să le dau un sfat, le dau cu dragă inimă. Unul dintre scopurile noastre în viață este să ne sprijinim copiii, să-i ajutăm cu gust amar o spun, este singura firmă din județ care reușește să mai facă lucrări mai mari.

O poveste similară are și colegul său, deputatul Laurențiu Cazan. Tatăl acestuia are o firmă în domeniul construcțiilor cu care a reușit, anul trecut, să asfalteze străzi, să repare poduri sau să dea cu material antiderapant pe drumuri cu un câștig de 41 milioane de lei.

Citește și
nicusor dan
Nicuşor Dan: România şi Polonia simt aceeaşi mare ameninţare din partea Rusiei şi sunt obligate să colaboreze

Senatorul PSD Sorin Vlașin a rămas asociat la o firmă de transport care a încheiat trei contracte cu Ministerul Educației și Romsilva. Valoarea totală sare de 15 milioane de lei.

Sorin Vlașin, senator PSD: Compania a fost fondată de tatăl meu, a fost preluată de mine și acum e condusă de fiul meu. Mai sunt acționar 49 de procente nu este interzis să ai contracte, firma nu mai are nicio legătură cu mine.

Emil Albota, deputat social-democrat, are o mamă foarte activă în afaceri. Este asociat unic la două firme și a câștigat aproape 30 de contracte cu statul, unele prin licitație, altele prin atribuire directă, cu un total de aproape 10 milioane de lei.

Cunoscut pentru afacerile familiei sale şi fostul ministru al Finanțelor Dan Vâlceanu rămâne unul dintre cei mai câștigați din industrie. Firma mamei sale a obţinut aproape 7 milioane de lei din contractele cu statul, în timp ce familia deputatului UDMR Karoly Kolcsar - 5 milioane și jumătate. Din trei contracte încheiate, și firma familiei Ilenei Dumitrache, deputat PSD, a câştigat 3,5 milioane de lei.

Senatorul UDMR Lorand Turos este asociat la o firmă care asigură servicii de publicitate. Banii pentru un contract încheiat nu sunt mulți, dar într-un an, compania a reușit să încheie peste 130 de contracte cu diverse instituții publice locale și, la final, să câștige 1,6 milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Nicuşor Dan: România şi Polonia simt aceeaşi mare ameninţare din partea Rusiei şi sunt obligate să colaboreze
Nicuşor Dan: România şi Polonia simt aceeaşi mare ameninţare din partea Rusiei şi sunt obligate să colaboreze

România şi Polonia sunt două ţări mari în Flancul estic şi, indiferent de cine a câştigat în Polonia, simt aceeaşi mare ameninţare din partea Rusiei şi sunt obligate să colaboreze, a declarat luni preşedintele Nicuşor Dan.

Cu „temele” nefăcute, România așteaptă decizia CE privind tăierea fondurilor. Tanczos Barna: Sper la o abordare corectă
Cu „temele” nefăcute, România așteaptă decizia CE privind tăierea fondurilor. Tanczos Barna: Sper la o abordare corectă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat luni că România va continua discuțiile cu Comisia Europeană privind măsurile de reducere a deficitului la 7% și speră ca pe 4 iunie să fie adoptată o abordare echitabilă.

Premierul interimar Cătălin Predoiu pledează pentru o legislaţie mai severă în privinţa violenţei domestice
Premierul interimar Cătălin Predoiu pledează pentru o legislaţie mai severă în privinţa violenţei domestice

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, luni, că Ministerul Justiţiei ar trebui să reflecteze asupra noilor realităţi şi să propună o legislaţie mai severă în privinţa violenţei domestice.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.