Deputații au votat. Vânarea cormoranului mare în România, permisă în tot cursul anului

Cormorani

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 223 voturi "pentru", şase voturi "contra" şi 44 abţineri, un proiect de lege care permite vânarea cormoranului mare în România, în tot cursul anului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, în sensul permiterii vânării cormoranului mare în România, în tot cursul anului. În prezent, perioada de vânătoare a acestei specii de păsări este 1 septembrie - 28 februarie.

Iniţiatorii proiectului, senatori şi deputaţi PSD şi PNL, explică în expunerea de motive că, în ultimii 40 de ani, s-au înregistrat creşteri semnificative ale numărului de cormorani mari (Phalacrocorca carbo) şi acest lucru afectează fermele de acvacultură.

"Populaţiile s-au întors în unele zone după o lungă absenţă şi s-au mutat şi în alte zone anterior neocupate. Această creştere a numărului şi a distribuţiei a adus păsările în conflict cu omul. Cu toate că îngrijorarea producătorilor de peşte a crescut ca urmare a pagubelor tot mai mari produse de cormorani în fermele de acvacultură, semnalele acestora nu au fost auzite de responsabilii cu protecţia mediului. Urmare acestui fapt, s-a ajuns în prezent ca producători de marcă din acvacultura românească să dorească să abandoneze această activitate şi să se îndrepte spre alte activităţi din agricultura românească", au precizat parlamentarii, potrivit Agerpres.

Ei menţionează că aceste specii de păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, în medie, un cormoran consumând aproximativ 500 g de hrană în fiecare zi.

Citește și
Cormorani
Tot mai puțini pești pe râul Olt, din cauza cormoranilor. „Fauna piscicolă de pe Valea Oltului s-a înjumătățit”

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Târgul Pescăresc de toamnă, la Ministerul Agriculturii. Petre Daea: „Românii să mănânce mai mult pește decât cormoranii”
Târgul Pescăresc de toamnă, la Ministerul Agriculturii. Petre Daea: „Românii să mănânce mai mult pește decât cormoranii”

Fript pe plită, tăvălit în mălai, azvârlit în oala cu borș sau lăsat să se topească în saramură, peștele a fost în centrul atenției la un târg deschis în Capitală.

Tot mai puțini pești pe râul Olt, din cauza cormoranilor. „Fauna piscicolă de pe Valea Oltului s-a înjumătățit”
Tot mai puțini pești pe râul Olt, din cauza cormoranilor. „Fauna piscicolă de pe Valea Oltului s-a înjumătățit”

Peștii sunt din ce în ce mai greu de găsit în râul Olt, se plâng pescarii din Sibiu. De vină ar fi cormoranii, spun aceștia, care s-au înmulțit peste măsură.

Cormoranii lui Daea revin în atenția autorităților: “Decimează. Sunt ca și vulturii pleșuvi în Africa, deasupra unui hoit”
Cormoranii lui Daea revin în atenția autorităților: “Decimează. Sunt ca și vulturii pleșuvi în Africa, deasupra unui hoit”

O idee promovată pe vremea cand Petre Daea conducea Ministerul Agriculturii revine în atenția autorităților: zeci de pescari și proprietari de iazuri ori crescătorii de pește se plâng că stolurile de cormorani continuă să facă pagube însemnate.

Mii de cormorani ar putea intra în bătaia puștii, din septembrie
Mii de cormorani ar putea intra în bătaia puștii, din septembrie

Mii de cormorani ar putea intra în bătaia puștii, din septembrie, după ce o lege care permite vânătoarea acestei specii a fost adoptată de Camera Deputaților.

Cormoranii distrug producția de pește, în România. Consumă 20.000 de tone pe an
Cormoranii distrug producția de pește, în România. Consumă 20.000 de tone pe an

Înmulțirea necontrolată a cormoranilor, în România, a început să închidă crescătoriile de pește.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.