Guvernul de la București acuză Ungaria că afectează libertatea de circulație a românilor

×
Codul embed a fost copiat

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a arătat nemulțumit, marți, la începutul ședinței de Guvern, de măsurile restrictive adoptate de Ungaria împotriva cetățenilor români.

Șeful Guvernului i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să discute cu omologul său de la Budapesta în vederea asigurării libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii români care tranzitează Ungaria.

Orban a spus că, în cazul în care nu se va rezolva situaţia, trebuie sesizată Comisia Europeană.

"Domnule ministru Vela, din nou Ungaria a luat măsuri care sunt contrare Tratatului UE privind libertatea de circulaţie. Am primit relatări personale, inclusiv de la oameni pe care îi cunosc personal, că nu li se permite tranzitul în Ungaria, că autorităţile maghiare au instituit iar nişte reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc, nu în Ungaria. Înţeleg dacă vor pentru Ungaria, pentru cine se duce în Ungaria se instituie măsurile specifice de protecţie sanitară, cum şi noi am instituit. Din nou este afectată libertatea de circulaţie şi chiar mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii români. Solicitarea mea către dumneavoastră este să interveniţi de urgenţă pe lângă omologul maghiar şi să formulaţi o solicitare fermă privitor la asigurarea libertăţii de circulaţie. (...) Comunicaţi şi cu omologul maghiar şi, în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii, trebuie sesizată Comisia Europeană", a declarat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Citește și
Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite
Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite

El a menţionat că, în cazul în care autorităţile de la Budapesta "nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii", este necesară sesizarea Comisiei Europene.

"Sunt familii care au plecat împreună, un tată care a vrut să-şi ducă fata să-şi dea examenele şi care nu a fost lăsat, părintele, să se ducă cu fata, că i s-a cerut contract de muncă în original şi nu i s-a permis tranzitarea Ungariei în absenţa unui contract de muncă în original. (...) O mare parte dintre cetăţenii români care se deplasează spre ţări din Europa, spre Austria, spre Germania, spre Franţa, trec prin Ungaria. Ori, e a nu ştiu câta oară când li se pun astfel de piedici izvorâte din acte istrative care parcă sunt cu dedicaţie. Asta chiar e deranjant, vă spun sincer. Deci, comunicaţi şi cu omologul maghiar şi în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii şi contrare legislaţiei la nivel european trebuie sesizată Comisia Europeană şi acţionat la nivel european, pentru a se impune respectarea acestor reglementări europene", a precizat Orban.

Marcel Vela a afirmat că va aborda această problemă şi în discuţia pe care o va avea miercuri cu Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

"Mâine, la ora 15,00, o să am şi o videoconferinţă cu doamna comisar Ylva Johansson pe pactul migraţiei şi o să ridic şi problema întâlnită la frontiera cu Ungaria. Într-adevăr, comportamentul partenerilor maghiari lasă de dorit, pentru că noi am avut toată deschiderea, inclusiv pe zona transfrontalieră", a spus Vela.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
”Discursul extremist al lui Viktor Orban”, publicat de MTI: ”Occidentul a violat graniţele”
”Discursul extremist al lui Viktor Orban”, publicat de MTI: ”Occidentul a violat graniţele”

Agenția maghiară de presă MTI a prezentat, luni, traducerea oficială în limba română a discursului festiv, ”de centenar”, rostit de prim-ministrul Viktor Orbán în data de 6 iunie, în oraşul Sátoraljaújhely.

Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite
Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite

Naţiunea maghiară este singura care a reuşit miracolul de a rămâne în viaţă în pofida unei tentative de omor reuşite şi îndeplinite, a declarat ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, Gergely Gulyás.

Cum pot călători românii în Ungaria. Anunțul MAE
Cum pot călători românii în Ungaria. Anunțul MAE

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru Știrile Pro TV cum se pot deplasa românii în Ungaria.

Ce trasee şi puncte de frontieră pot folosi românii care tranzitează Ungaria. HARTĂ
Ce trasee şi puncte de frontieră pot folosi românii care tranzitează Ungaria. HARTĂ

Autoritățile maghiare au finalizat implementarea tuturor măsurilor solicitate de România pentru fluidizarea tranzitării teritoriului Ungariei de către cetățenii români și pentru scurtarea timpului de așteptare la frontiera româno - maghiară.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.