Confruntarea Ponta vs. Geoana. Cine a avut cele mai mari emotii?

×
Codul embed a fost copiat

Primii cuprinsi de entuziasm au fost sustinatorii lui Ponta. Pana sa primeasca datele oficiale, noul lider PSD a incercat sa mai tempereze entuziasmul colegilor. Si-a verificat mereu telefonul si a stiut ca el este castigatorul abia la ultimul apel.

 Apel primit de la liderul social-democratilor din Camera, Viorel Hrebenciuc. Nici sotia, Daciana, care i-a fost alaturi, nu s-a bucurat inainte. Si Adrian Nastase, aflat alaturi de castigator, a fost retinut.

In tabara cealalta, Mircea Geoana, ingandurat, a asteptat rezultatele finale in compania ziaristilor. Au ramas cu el Cristian Diaconescu si cativa membrii care au pastrat distanta.

Dupa ce a aflat primele estimari, nu tocmai favorabile, fostul lider s-a retras intr-o sala de protocol cu cativa dintre apropiati. Cei ramasi in jurul sau nu s-au sfiit sa-si declare dezamagirea.

Iar fostul lider a incercat sa-i calmeze.

Citește și
Vasile Dancu
Dancu: Victoria lui Victor Ponta a pus capat vanghelizarii in PSD

A fost o noapte lunga si pentru cei peste 1600 de delegati veniti la Bucuresti din toata tara. Unii mai aveau puterea sa-si incurajeze favoritii ori sa calculeze. Altii insa, plictisiti de discursuri, aplauze, dar mai ales de asteptat si-au completat orele de somn, de lectura sau dupa caz si-au curatat unghiile.

Cativa au cedat si s-au luat la cearta cu organizatorii, sperand ca vor pleca mai repede acasa. De plecat, au plecat. Dar abia spre dimineata. Au lasat in urma semnele bataliei pentru functia de presedinte, batalie declansata acum cateva saptamani si incheiata cu alegerea lui Ponta.

Dupa aceasta infrangere, Mircea Geoana ramane cu functia de presedinte al Senatului, cel de-al doilea om in stat. Pozitia sa nu este insa tocmai comoda. Deja democrat-liberalii au solicitat schimbarea lui din functie, odata cu plecarea din fruntea PSD.

Deocamdata, social-democratii l-au asigurat pe Geoana ca un intentioneaza sa-l inlocuiasca de la sefia Senatului. Cat despre castigator, Victor Ponta, el este al cincilea presedinte al PSD de la infiintarea acestui partid, dupa Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Nastase si Mircea Geoana. La nici 38 de ani impliniti, este cel mai tanar sef al social-democratilor si mai mult cel mai tanar sef al unui partid parlamentar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Daciana Sarbu: Am incredere in Victor, sper sa nu se schimbe
Daciana Sarbu: Am incredere in Victor, sper sa nu se schimbe

Sotia noului presedinte al PSD, Daciana Sarbu, a declarat ca se bucura pentru victoria sotului sau. Ea si-a exprimat speranta ca sotul sau va reusi tot ce si-a propus.

Dancu: Victoria lui Victor Ponta a pus capat vanghelizarii in PSD
Dancu: Victoria lui Victor Ponta a pus capat vanghelizarii in PSD

Social-democratul Vasile Dancu a declarat ca Geoana si Vanghelie au blocat evolutia PSD si a precizat ca marea provocare a lui Ponta va fi sa trezeasca partidul spre mersul inainte. Vezi mai jos cum au reactionat alti politicieni la alegerea lui Ponta.

Totul despre retragerile,calculele si strategiile candidatilor la sefia PSD
Totul despre retragerile,calculele si strategiile candidatilor la sefia PSD

A fost o zi cu multe rasturnari de situatii si cu multe negocieri la congresul PSD. Cei mai multi lideri, inclusiv Ion Iliescu, au vorbit despre necesitatea unei schimbari de generatii in partid fara insa a-si prezenta fatis optiunea.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.