Ministrul Carmen Dan îl critică pe Iohannis: Domnul președinte a avut o supărare

Carmen Dan, Viorica Dancila
Agerpres

Ministrul de Interne Carmen Dan, aflată în inspecție pe litoral, pentru a verifica măsurile luate pentru aglomerația de 1 mai, a sărit în apărarea premierului Viorica Dăncilă, care este în conflict deschis cu președintele Klaus Iohannis.

Întrebată de jurnaliști dacă ea crede că Viorica Dăncilă ar trebui să-și dea demisia din funcția de premier al României - așa cum a solicitat șeful statului - Carmen Dan a spus ”cu siguranță nu” și nici ”nu o va face”.

În opinia ministrului de Interne, Klaus Iohannis a declanșat acest incident pentru că ”a avut o supărare și toată lumea a constatat lucrul acesta”.

Domnul președinte a avut o supărare și toată lumea a constatat lucrul acesta. Ce vreau să vă asigur este că primul ministru, dar și Guvernul, pentru că până la urmă obiectivul nostru major este să punem în aplicare cu orice risc programul de guvernare, întotdeauna a avut deschidere și și-a dorit ca între Guvern și istrația Prezidențială să existe o comunicare și o colaborare instituțională.

Nu vorbim de oameni. Vorbim de instituții. Și nu cred că ar trebui să uităm aspectul acesta.” - a spus ministrul Dan.

Citește și
liviu dragnea
Reacția lui Liviu Dragnea, după ce Klaus Iohannis a cerut demisia premierului. "Are ul nostru”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că nu există niciun conflict interinstituţional între Guvern şi BNR, precizând că săptămâna viitoare urmează să aibă o întâlnire cu guvernatorul Băncii Centrale.

Afirmațiile sale au venit după ce a refuzat vineri să se prezinte la Cotroceni, la întrunirea convocată de preşedintele Klaus Iohannis, pe tema medierii dintre Guvern şi BNR.

În urma acestui refuz, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru, solicitându-i să demisioneze.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Viorica Dăncilă: ”Nu văd niciun motiv să demisionez. Am avut rezultate bune în cele 3 luni”
Viorica Dăncilă: ”Nu văd niciun motiv să demisionez. Am avut rezultate bune în cele 3 luni”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că nu intenţionează să demisioneze.

Reacția lui Liviu Dragnea, după ce Klaus Iohannis a cerut demisia premierului.
Reacția lui Liviu Dragnea, după ce Klaus Iohannis a cerut demisia premierului. "Are ul nostru”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că premierul Viorica Dăncilă nu are de ce să demisioneze.

Fost ministru de Externe, despre Klaus Iohannis: ”E o greşeală de începător”
Fost ministru de Externe, despre Klaus Iohannis: ”E o greşeală de începător”

Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a criticat declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis prin care solicită demisia premierului Viorica Dăncilă.

200 de persoane au protestat în Piața Victoriei și au cerut demisia premierului
200 de persoane au protestat în Piața Victoriei și au cerut demisia premierului

Aproximativ 200 s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Victoriei, unde au cerut demisia premierului Viorica Dăncilă. Protestatarii au scandat "Demisia", "Nu vrem să fim conduşi de hoţi" şi "Nu scăpaţi".

Conflict între Președinție și Guvern. Klaus Iohannis îi solicită demisia premierului Dăncilă
Conflict între Președinție și Guvern. Klaus Iohannis îi solicită demisia premierului Dăncilă

Declarație șoc de la Cotroceni! Președintele Klaus Iohannis a cerut public demisia premierului Viorica Dăncilă! Șeful statului declară că prim-ministrul nu face față funcției cu care a fost învestită.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.