Nicușor Dan, de părere că România nu a fost suficient de activă nici în UE, nici în NATO. Ce vrea să schimbe în acest sens

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat că România nu a fost suficient de activă nici în Uniunea Europeană, nici în NATO şi a precizat că îşi doreşte ca ţara noastră să se întărească în interiorul ei şi să fie mai activă în cadrul acestor structuri.
Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, la Black Sea and Balkans Security Forum 2025, ce va schimba în atitudinea României faţă de Uniunea Europeană şi de NATO.
”În primul rând, e cert, am spus-o, şi este cert că România va păstra direcţia pro-occidentală, însemnând participarea în NATO, prezenţa în UE, de asemenea Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. E o direcţie pe care România a definit-o foarte bine. În opinia mea nu a fost suficient de activă în niciuna din aceste structuri. Ca să fie activă trebuie să ai şi o oarecare credibilitate, vorbim de deficit zilele astea şi de promisiunile repetate ale României de a reduce deficitul. Deci ce pot să spun este că îmi doresc ca România să se întărească în interiorul ei şi să fie mai activă în interiorul acestor două structuri”, a declarat Nicuşor Dan.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
El a mai fost întrebat cum intenţionează să abordeze relaţiile cu SUA, atât în privinţa dimensiunii economice, cât şi a celei de securitate.
”Avem un parteneriat strategic pe care dorim să-l continuăm şi să-l extindem. Cred că este şi dorinţa părţii americane. Noi am avut nişte alegeri anulate în noiembrie, după care un oarecare dubiu cu privire la acest fapt şi în interiorul societăţii româneşti, şi în interiorul istraţiilor partenerilor noştri. Acum, în sfârşit, vom avea un preşedinte legitim, începând de luni, care va putea să discute în mod legitim cu istraţia americană. Am avut deja nişte schimburi de mesaje cu istraţia americană. Spun din nou ce-am spus în timpul campaniei electorale. Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut. Dar am văzut o deschidere din partea americană şi sunt absolut convins că parteneriatul va fi continuat şi îmbunătăţit”, a afirmat Nicuşor Dan.