Orban, despre pensiile speciale: Nu suntem de acord cu amendamentele lui Adrian Solomon

Ludovic Orban
Agerpres

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că liberalii nu sunt de acord cu amendamentele propuse de deputatul PSD Adrian Solomon la proiectul de eliminare a pensiilor speciale, cu privire la sportivi, artişti şi oameni de ştiinţă.

Întrebat dacă PNL va face ceva referitor la păstrarea pensiilor speciale pentru magistraţi, având în vedere protestele pe care aceştia le anunţă, Orban a spus că nu este de acord cu amendamentele lui Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor.

"Noi nu suntem de acord cu amendamentele lui Solomon, care a propus, şi din păcate s-a adoptat, a propus eliminarea pensiilor viagere pentru sportivi, a propus eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti, pentru oameni de ştiinţă, sunt nişte excese pe care noi nu putem să le susţinem. Sigur că, odată ce s-a adoptat raportul, nu avem nicio garanţie că se răzgândeşte PSD, inventatorul pensiilor speciale", a spus Orban, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că PNL a luat deja decizia politică de a susţine ca pensiile să aibă ca principal mod de calcul principiul contributivităţii.

"Acesta este singurul principiu drept, corect, în care omul primeşte pensie în funcţie de cât a contribuit în perioada în care a fost activ, cu excepţia pensiilor de serviciu, care se acordă către cadrele militare", a concluzionat premierul.

Citește și
Raluca Turcan
Vicepremierul Turcan: Anulăm pensiile speciale, dar nu pe toate. "Bugetul pe 2020 a fost închis"

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat în luna decembrie raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. A fost introdus un amendament al deputatului Adrian Solomon prin care se elimină şi indemnizaţiile de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi drepturile altor categorii profesionale.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Câți beneficiari de
Câți beneficiari de "pensii de serviciu" sunt în România și din ce profesie te poți pensiona cu 18.716 lei pe lună

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Vicepremierul Turcan: Anulăm pensiile speciale, dar nu pe toate.
Vicepremierul Turcan: Anulăm pensiile speciale, dar nu pe toate. "Bugetul pe 2020 a fost închis"

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că PNL a decis să susţină anularea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor, precizând că România cheltuie 9 miliarde de euro anual cu aceste pensii speciale, scrie News.ro.

Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde
Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde

Proiectul potrivit căruia pensiile speciale vor fi suprataxate de stat a trecut de Senat. Cei care câștigă peste șapte mii de lei ar putea da un impozit de 30 la sută. Cine ia peste 10.000 de lei va fi impozitat cu 50 la sută.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.