Premierul Marcel Ciolacu, despre limitarea plăților cash: ”Comisioanele bancare NU vor crește în România”

Marcel Ciolacu
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că a ajuns la un acord cu Asociația Română a Băncilor, iar comisioanele bancare nu vor crește în România, ”nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice”.

 

După anunțurile unor bănci comerciale privind creșterile de comisioane, premierul Marcel Ciolacu a acuzat lăcomia băncilor și a anunțat că se va întâlni cu reprezentanții Băncii Naționale a României, cei ai băncilor comerciale, precum și cu societatea civilă.

Potrivit pachetului de măsuri fiscal-bugetare asumat de Guvern în Parlament, din noiembrie vor fi reduse plăţile cash la companii şi persoane fizice.

”Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR.

Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înțelese și le mulțumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluții atât pentru oameni, cât și pentru economie” - a transmis Ciolacu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Citește și
Diana Sosoaca
Cine sunt „suveraniștii” care trec la PSD. Diana Șoșoacă: „Sunt traseiști politici și trădători”

Limitarea plăților cash în România

Plăţile cash către persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană.

În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile.

Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cine sunt „suveraniștii” care trec la PSD. Diana Șoșoacă: „Sunt traseiști politici și trădători”
Cine sunt „suveraniștii” care trec la PSD. Diana Șoșoacă: „Sunt traseiști politici și trădători”

Patru deputați care au demisionat din SOS România s-au alăturat PSD.

Politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Ce arată cel mai recent sondaj
Politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Ce arată cel mai recent sondaj

AUR ar obţine 32% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat, la mare distanţă de PSD, PNL, USR, UDMR, indică un sondaj Avangarde prezentat luni în şedinţa conducerii social-democrate.

Bolojan: BPN a aprobat organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile. Motivul din spatele deciziei
Bolojan: BPN a aprobat organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile. Motivul din spatele deciziei

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că Biroul Politic Naţional al formaţiunii a aprobat organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.