Raportul Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, dezbătut luni

plen parlament
Inquam Photos / George Calin

Parlamentarii vor vota luni după-amiază o rezoluţie. 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, raportul Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009.

În şedinţa de plen reunit care va avea loc luni, de la ora 15,00, va fi prezentat şi dezbătut raportul comisiei de anchetă. După dezbatere, potrivit ordinii de zi a şedinţei, parlamentarii vor vota o hotărâre de aprobare a raportului, cu concluziile adoptate de comisie şi propunerile formulate.

După aprobare, hotărârea urmează să fie trimisă, alături de raport, către mai multe instituţii ale statului.

"Parlamentul transmite prezenta hotărâre, raportul final şi dosarele cu materialele documentare care au stat la baza elaborării raportului către istraţia Prezidenţială - preşedintelui României, Guvernul României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi către Consiliul Superior al Magistraturii, care au competenţe în domeniul analizat de comisia parlamentară de anchetă, pentru ca acestea să-şi poată exercita atribuţiile legale", se arată în documentele ordinii de zi.

Citește și
Florian Coldea, Laura Codruta kovesi
Audieri la comisia de ancheta privind alegerile din 2009. Kovesi a anuntat ca nu vine, iar Coldea a dat un raspuns vag

Raportul final a fost prezentat pe 23 ianuarie de preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea.

"Concluzia raportului este că au fost acţiuni concertate, acţiuni de schimbare a şefilor de prefecturi şi a şefilor de deconcentrate din teritoriu cu intenţia de a modifica rezultatul votului dacă era necesar, dar neavând buletinele de vot, nu putem spune cu certitudine acest lucru. Putem deduce că au fost aceste acţiuni, că au avut loc, că s-a încălcat legea şi că au avut scopul de a influenţa rezultatul votului", a afirmat Oana Florea.

Potrivit acesteia, "cu privire la sufrageria" lui Gabriel Oprea, au fost audiate mai multe persoane, dintre care unele au refuzat să se prezinte la comisie, altele au răspuns în scris, fără să spună nimic, în timp ce alţii au menţionat că au răspuns la Parchet.

"Nu am fost foarte ajutaţi în a găsi răspunsuri în această privinţă. În schimb, conform ordonanţei din 20 iunie 2017 de clasare a dosarului, am aflat că în casa domnului Oprea, în noaptea de 16-17 noiembrie 2009, au participat persoane cu funcţii de conducere în autorităţile publice, printre care George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, Dan Andronic, Niculae Onţanu şi Anghel Iordănescu. Având în vedere că vorbim de persoane cu funcţii în stat şi că aceste persoane nu au vrut să vorbească despre scopul în care se aflau acolo, face să planeze suspiciunea că în seara alegerilor acele persoane s-au întâlnit la un eveniment privat cu scopul de a influenţa rezultatul votului. Cu toate acestea, din probele istrate în cadrul anchetei, nu se poate trage o astfel de concluzie", a explicat preşedintele comisiei de anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Procurorul general refuză politicos comisia de anchetă privind alegerile din 2009
Procurorul general refuză politicos comisia de anchetă privind alegerile din 2009

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marţi că nu va trimite dosarul privind noaptea alegerilor din 2009 către Comisia parlamentară de anchetă, pe motiv că aceasta este o instituţie extrajudiciară,

Audieri la comisia de ancheta privind alegerile din 2009. Kovesi a anuntat ca nu vine, iar Coldea a dat un raspuns vag
Audieri la comisia de ancheta privind alegerile din 2009. Kovesi a anuntat ca nu vine, iar Coldea a dat un raspuns vag

Lucrarile comisiei de ancheta a alegerilor prezidentiale din 2009 continua marti, fiind programate audierea procurorului-sef al DNA Laura Codruta Kovesi, a fostului director-adjunct al SRI Florian Coldea, a lui Cozmin Gusa si Catalin Chereches.

Ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009. Sefa Autoritatii Electorale nu s-a prezentat fiindca ii plangea copilul
Ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009. Sefa Autoritatii Electorale nu s-a prezentat fiindca ii plangea copilul

Fostul prezidentiabil Mircea Geoana a dat luni dimineata declaratii in fata Comisiei parlamentare de ancheta privind scrutinul din 2009. In schimb, Ana-Maria Patru nu a venit

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.