Reuters: O victorie a lui Simion ar putea izola România şi ar alunga investitorii străini

George Simion, liderul AUR, se află în fruntea sondajelor înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, într-un scrutin tensionat care ar putea modifica radical orientarea României în plan extern și politic, potrivit Reuters.
George Simion conduce în sondajele de opinie înaintea primului tur de scrutin, la cinci luni după ce votul iniţial a fost anulat din cauza unor presupuse interferenţe ruseşti. Simion speră să beneficieze de furia publică generalizată cu privire la anularea votului, luându-i locul candidatului de extremă-dreapta Călin Georgescu, care s-a clasat pe primul loc în scrutinul anulat, dar căruia acum i s-a interzis să candideze, amintește Reuters.
Simion, în vârstă de 38 de ani, se opune ajutorului militar acordat Ucrainei învecinate, critică conducerea UE şi a susţinut mişcarea Make America Great Again a preşedintelui american Donald Trump. Creştin conservator, acesta a susţinut un referendum eşuat în 2018 menit să împiedice căsătoria cuplurilor de acelaşi sex.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Ce ar însemna victoria lui Simion pentru România
O victorie a lui Simion ar putea izola România în străinătate, ar eroda investiţiile private şi ar face din ţară un membru mai puţin previzibil şi cooperant al NATO în ceea ce priveşte ajutorul militar acordat Kievului, făcând jocul Rusiei în timp ce Moscova poartă un război în Ucraina, scrie Reuters.
Simion este cotat la aproximativ 30% în sondajele de opinie, ceea ce îi conferă un avans confortabil faţă de principalii săi rivali, dar aparent acestora el nu va obţine suficiente voturi pentru a evita un al doilea tur de scrutin, la 18 mai.
Agenţia JP Morgan a declarat că o victorie a lui Crin Antonescu ar implica status quo-ul, în timp ce victoria lui Simion ar comporta „cel mai mare risc de reajustare a coaliţiei de guvernare şi, prin urmare, cea mai mare incertitudine”, menţionează Reuters.
Repetarea alegerilor a blocat eforturile guvernului de a reduce cel mai mare deficit bugetar din UE, punând țara în pericol de o scădere a ratingurilor sub nivelul investițiilor, notează Reuters.
Următorul președinte va trebui să gestioneze orice consecințe economice ale unui potențial război comercial și să facă față presiunii de a crește cheltuielile pentru apărare. De asemenea, este posibil ca președintele să încerce să se împace cu Washingtonul, după ce membrii istrației Trump au criticat decizia de anulare a scrutinului initial, mai explică publicația.
Dacă va fi ales, Simion a declarat că va face public „cât de mult am contribuit la efortul de război din Ucraina în detrimentul subvențiilor pentru copiii români și al pensiilor pentru bătrânii noștri”. Simion a susținut readucerea României la granițele sale din 1940, care includ teritorii aflate acum în Bulgaria, Moldova și Ucraina, și are interdicție de a intra în ultimele două.