Șanse mici pentru moțiunea de cenzură a PNL. Înțelegerea făcută de Victor Ponta cu PSD

×
Codul embed a fost copiat

Liberalii depun miercuri moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă şi cer demiterea Executivului.

Liderul PNL, Ludovic Orban, susţine că de această dată opoziţia are şanse de izbândă, pentru că inclusiv în PSD sunt destui nemulţumiţi. La rândul ei, Viorica Dăncilă i-a adunat pe toţi senatorii şi deputaţii partidului şi le-a cerut să recunoască cinstit dacă au de gând sau nu să trădeze partidul.

Ca să dea cât mai multe şanse moţiunii de cenzură, Ludovic Orban le-a cerut colegilor săi să nu se certe zilele acestea cu parlamentari din alte formaţiuni politice. În plus, a ameninţat că liberalii care vor lipsi de la vot vor fi excluşi din partid.

Ludovic Orban: ”Cel mai important este să convingem 233 de parlamentari că românii au decis clar prin vot că nu mai vor să fie conduşi de actuala coaliţie. Negocierile continuă şi nu pot să fac previziuni decât că până acum avem un număr semnificativ de posibili votanţi, mai mari decât la celelalte moţiuni de cenzură."

În tot acest timp, Viorica Dăncilă luptă pentru menţinerea guvernării. Chiar dacă textul moţiunii nu a fost încă depus, Dăncilă le-a cerut parlamentarilor social-democraţi să fie corecţi şi să spună ce au în plan.

Citește și
Teodor Melescanu
Dăncilă îl critică pe Meleșcanu, pentru declarațiile despre R. Moldova: ”Unii s-au grăbit”

"Ne folosiţi ca pe nişte maşini de vot doar atunci când aveţi nevoie să votăm guverne sau miniştri", i-ar fi reproşat unii dintre aleşi premierului.

După eşecul din alegeri, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu anunţase că nu mai vrea la guvernare. Între timp, se pare că cei de la ALDE s-au răzgândit.

Dacă textul va fi depus miercuri, votul ar trebui să fie săptămâna viitoare. Până atunci, liderul PNL poartă negocieri cu aleşi de la toate formaţiunile politice. Pe lângă USR, liberalii mizează pe sprijinul celor de la PMP. Sunt în total 169 de aleşi, dar ar fi nevoie de 233 de voturi pentru dărâmarea guvernului.

Victor Ponta a anunţat că cei 21 de paralmentari ai săi nu vor semna textul, dar vor veni la vot. Potrivit unor surse, Ponta ar fi negociat cu PSD astfel încât să nu mai facă racolări şi să nu mai primească nemulţumiţi din PSD.

În ceea ce-i priveşte pe aleşii UDMR, se pare că nici aceştia nu vor încă demisia executivului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Viorica Dăncilă îi transmite lui Robert Negoiță că ”este puțin cam pesimist”
Viorica Dăncilă îi transmite lui Robert Negoiță că ”este puțin cam pesimist”

Viorica Dăncilă a afirmat, marţi, că reaminteşte unora dintre primarii care critică bugetul alocat că au semnat pentru acest buget şi atunci "nu au semnalat absolut nimic".

Dăncilă îl critică pe Meleșcanu, pentru declarațiile despre R. Moldova: ”Unii s-au grăbit”
Dăncilă îl critică pe Meleșcanu, pentru declarațiile despre R. Moldova: ”Unii s-au grăbit”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că nu mai trebuie să existe opinii separate legate de un lucru atât de important cum este Republica Moldova.

Răspunsul Vioricăi Dăncilă la întrebarea dacă va candida la alegerile prezidențiale
Răspunsul Vioricăi Dăncilă la întrebarea dacă va candida la alegerile prezidențiale

Viorica Dăncilă a declarat, luni, că a regretat la un moment dat că a acceptat funcţia de premier, deoarece nu şi-a putut construi propria echipă, dar că PSD trebuie să rămână unit în ciuda crizei pe care o traversează.

Dăncilă, despre Dragnea:
Dăncilă, despre Dragnea: "Cred că ești un om slab când vrei să-ți impui deciziile"

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, luni, despre greșelile pe care le-a făcut Liviu Dragnea la conducerea partidului PSD, lăsând să se înțeleagă că acesta lua singur sau într-un cadru restrâns toate deciziile importante.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.