Scrisoarea presedintelui Iohannis privind referendumul si bugetul de stat intra vineri in procedura parlamentara

klaus iohannis

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului se reunesc, vineri, pentru a analiza scrisoarea presedintelui Klaus Iohannis prin care informeaza presedintii celor doua Camere privind intentia de a convoca electoratul la un referendum.

Presedintele Klaus Iohannis a declansat, marti, procedura pentru organizarea referendumului privind justitia si a transmis Parlamentului o scrisoare pe aceasta tema.

"Marti, 24 ianuarie a.c., Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a declansat, in conformitate cu prevederile art. 90 din Constitutia Romaniei, procedura privind organizarea unui referendum national prin care poporul sa-si exprime vointa cu privire la urmatoarea problema de interes national: Continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice", a informat istratia Prezidentiala.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisa presedintilor celor doua Camere, solicitand consultarea Parlamentului cu privire la problema sus mentionata.

Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispozitie 20 de zile sa dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de catre presedinte. In cazul in care termenul de 20 de zile este depasit, procedura de consultare se considera a fi indeplinita.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei: "Dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor"
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Ce spunea Klaus Iohannis despre gratiere in 2014, la Pro TV, inainte sa fie presedinte al Romaniei. Promisiunea scrisa de el
Ce spunea Klaus Iohannis despre gratiere in 2014, la Pro TV, inainte sa fie presedinte al Romaniei. Promisiunea scrisa de el

Pe 28 octombrie 2014, inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, Klaus Iohannis se afla in studioul emisiunii "Dupa 20 de ani", facand promisiuni in fata jurnalistului Cristian Leonte despre gratierea politicienilor condamnati pentru coruptie.

Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei:
Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei: "Dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor"

Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a lansat un atac dur la adresa sefului statului Klaus Iohannis, din cauza declansarii procedurii de catre presedintele Romaniei pentru organizarea unui referendum pe tema gratierii.

Reactia presedintelui Klaus Iohannis la raportul MCV. Ce
Reactia presedintelui Klaus Iohannis la raportul MCV. Ce "trebuie sa inteleaga" Guvernul si actuala majoritate parlamentara

Presedintele Klaus Iohannis a salutat faptul ca raportul Comisiei Europene recunoaste progresele in de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) cu privire la consolidarea sistemului judiciar si lupta impotriva coruptiei.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.