Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei: "Dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor"

Calin Popescu Tariceanu

Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a lansat un atac dur la adresa sefului statului Klaus Iohannis, din cauza declansarii procedurii de catre presedintele Romaniei pentru organizarea unui referendum pe tema gratierii.

Tariceanu l-a comparat pe Klaus Iohannis cu un "dictator", deocarece nu vrea sa tina cont de "institutiile democratice", adica de Parlament, in privinta modificarilor legilor penale.

"Cred ca trebuie sa respectam cu totii ordinea constitutionala democratica. De aceea am avut alegeri, de aceea avem un Parlament si aceasta idee pe care presedintele a lansat-o pentru un referendum se circumscrie unui alt tip de atitudine, caracteristica regimurilor totalitare, in care dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor democratice, peste capul Parlamentului, peste capul partidelor politice si se consulta cu poporul.

Aceste consultari sunt de foarte multe ori extrem de riscante" - a afirmat Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele Senatului a dat exemplul Germaniei, care a eliminat din Constitutie posibilitatea organizarii de referendum, dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Citește și
Gabriela Firea
Gabriela Firea il ataca pe Klaus Iohannis, pentru referendum: "Doi ani de zile ce a facut? Pentru ca nu a facut nimic"

Scrisoarea presedintelui Klaus Iohannis referitoare la declansarea unui referendum national prin care poporul sa-si exprime vointa cu privire la continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice a ajuns miercuri la Senat.

Marti seara, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a precizat ca nu a primit documentul deoarece institutiile publice nu au lucrat pe 23 si 24 ianuarie.

Presedintele Klaus Iohannis le-a transmis marti presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunta ca a declansat procedura privind organizarea unui referendum national.

Potrivit istratiei Prezidentiale, seful statului a declansat, marti, in conformitate cu prevederile art. 90 din Constitutia Romaniei, procedura privind organizarea unui referendum national prin care poporul sa-si exprime vointa cu privire la urmatoarea problema de interes national - continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice.

Presedintele Iohannis a transmis scrisoarea presedintilor celor doua Camere, Calin Popescu-Tariceanu, respectiv Liviu Dragnea, solicitand consultarea Parlamentului cu privire la aceasta problema.

"In temeiul dispozitiilor art. 90 din Constitutia Romaniei si al dispozitiilor art. 2 si 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, intentionez sa cer poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa suverana cu privire la urmatoarea problema de interes national: continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice. Avand in vedere dispozitiile legale mentionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum national referitor la problema sus-mentionata", se arata in scrisoarea presedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit istratiei Prezidentiale, referitor la declansarea unui referendum national a fost informat si prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Liviu Dragnea, despre referendumul lui Iohannis:
Liviu Dragnea, despre referendumul lui Iohannis: "Si noi sustinem lupta anticoruptie. Nu avem nimic impotriva presedintelui"

Presedintele PSD Liviu Dragnea a comentat decizia presedintelui Klaus Iohannis de a declansa procedura pentru organizare unui referendum national pe tema coruptiei pe un ton impaciuitor, explicand ca si social-democratii sustin masurile anti-coruptie.

Gabriela Firea il ataca pe Klaus Iohannis, pentru referendum:
Gabriela Firea il ataca pe Klaus Iohannis, pentru referendum: "Doi ani de zile ce a facut? Pentru ca nu a facut nimic"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, considera ca initiativa presedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe tema modificarii legislatiei in materie penala este un "demers ipocrit".

Iohannis a declansat procedura de referendum dar Parlamentul n-a primit mesajul, fiindca e vacanta.
Iohannis a declansat procedura de referendum dar Parlamentul n-a primit mesajul, fiindca e vacanta. "Evident ca am un plan B"

Klaus Iohannis le-a transmis marti presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunta ca a declansat procedura privind organizarea unui referendum national

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.