Victor Ponta: "Am trei nume pentru postul de ministru al Finantelor. De luni ma apuc sa gasesc un kamikaze"

Premierul Ponta a justificat faptul ca l-a informat pe presedintele Iohannis despre demisia lui Valcov abia dupa ce a cerut revocarea ministrului prin faptul ca a fost o "nesincronizare".
"A fost o nesincronizare, nimic altceva. Eu nu sun pe nimeni duminica, dupa masa de pranz, stiu, din familie, ca oamenii se odihnesc", a sustinut Ponta la postul B1 TV.
El a declarat ca l-a informat pe presedintele Klaus Iohannis duminica seara, dupa ce acesta ceruse revocarea lui Darius Valcov din postul de ministru, ca acesta isi depusese deja demisia inca de duminica la pranz, dupa ce initial a declarat ca nu stie "succesiunea" evenimentelor.
"Seara am vorbit cu presedintele, dupa comunicat. Nu il informasem ca Valcov a demisionat de la pranz", a afirmat Ponta.
Premierul a mai adaugat ca are trei nume pentru postul de ministru si ca se va apuca sa gaseasca un "kamikaze".
"Nu am pe cineva pe care sa il propun la minister pentru ca e o chestie serioasa. Am trei nume, dar nu stiu cine vrea. De maine (n.r. luni) ma apuc sa gasesc un kamikaze care sa fie ministru.", a declarat Victor Ponta la B1 TV.
Darius Valcov i-a inaintat, duminica, premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, pentru acest post nefiind inca nominalizat un inlocuitor.