„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea procesului de restructurare a aparatului istrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate reforme din acest an.
Numele lui Ilie Bolojan este, de asemenea, printre cele mai vehiculate pentru funcția de prim-ministru al României. Atât președintele Nicușor Dan, cât și alți lideri politici, și-au exprimat susținerea pentru actualul președinte al Senatului.
Prin reducerea personalului, Senatul României va economisi anual aproximativ 17,5 milioane de lei, aproximativ 3,5 milioane de euro, echivalentul în trei ani al unui pasaj din Capitală: „În aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la începutul anului.
Din cele 796 de posturi, au rămas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a făcut prin normarea corectă a personalului și prin reducerea posturilor de consilieri de pe lângă comisii și cabinetele demnitarilor.
Diferența dintre fondul de salarii necesar inițial, de 93,9 milioane de lei anual, și cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adică aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisită într-un an, ca urmare a acestei reorganizări – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecție aglomerată din București, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiți-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituții și calculați câte pasaje s-au pierdut până acum”, a declarat el.
Bolojan a adăugat că Senatul funcţionează în condiţii bune cu aceşti anagajaţi.
”Le mulţumesc colegilor din conducerea Senatului şi celor implicaţi în procedurile de reorganizare pentru că, în ciuda întârzierilor, modificărilor şi disconfortului generat de aceste proceduri, le-au dus până la capăt. Aşa cum am constatat, Senatul funcţionează în bune condiţii cu actuala structură de personal. În plus, a fost pusă în practică înregistrarea electronică a prezenţei la serviciu. Le mulţumesc şi colegilor profesionişti din Senat, care asistă senatorii în activitatea lor, contribuind zi de zi la buna funcţionare a instituţiei”, a transmis el.
În ianuarie, mai mulţi angajaţi ai Senatului au declanşat un protest spontan, în timp ce preşedintele acestei Camere, Ilie Bolojan, făcea declaraţii despre măsurile de reorganizare a instituţiei. Protestatarii i-au atras atenţia lui Bolojan că ”preşedinţia Senatului, ca toate funcţiile acestea, sunt efemere”. Bolojan a mers lângă protestatari pentru a discuta cu ei, spunând: ”Vor fi concursuri corecte şi cei care stăpânesc meserie le vor câştiga. Sinecurile politice se vor încheia”. El a fost huiduit atunci de angajaţii nemulţumiţi”, a continuat el pe Facebook.
La începutul anului 2025, Senatul României a propus un proces de reorganizare semnificativă, condus de Ilie Bolojan, primul președinte de Senat care a implementat aceste măsuri, având ca scop reducerea cheltuielilor și eficientizarea activității instituției.